loader
Foto

Galerie foto

Programe TVR dedicate funeraliilor Regelui Mihai I al României

Casa Regală a desemnat Televiziunea Română producător exclusiv al ceremoniilor . Programul transmisiunilor în direct . Informaţii în timp real.

 

Documente disponibile pentru descarcare:

Informaţii în timp real pot fi urmărite şi pe site-ul Ştirillor TVR şi pe pagina de Facebook https://www.facebook.com/StirileTVRonline/

Televiziunea Română va realiza şi difuza pe toate posturile sale, în zilele următoare, un amplu program dedicat Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai.

Pentru funeraliile Regelui Mihai I, Casa Regală a desemnat Televiziunea Română producător exclusiv, calitate în care TVR va asigura producţia tuturor ceremoniilor, în colaborare cu Trinitas TV, punând la dispoziţie semnalul TV pentru toate televiziunile interesate.

(w882) Regele Mih

Începând de miercuri, 13 decembrie, când trupul neînsufleţit al fostului suveran al României va fi adus în ţară, programele TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional vor conţine exclusiv Ediţii speciale dedicate MS Regele Mihai şi transmisiuni în direct cu imagini de la aeroport, cu drumul cortegiului funerar către Peleş, Palatul Regal din Bucureşti şi Curtea de Argeş şi de la slujba de înmormântare.

În Ediţiile speciale din zilele de doliu, jurnaliştii TVR vor avea invitaţi istorici şi oameni de cultură cu care vor vorbi despre personalitatea Majestăţii Sale Regele Mihai I şi despre rolul său în istoria României. În studio se vor afla şi realizatorii emisiunii „Ora Regelui”, care vor comenta evenimentele, vor povesti despre întâlnirile unice cu Majestatea Sa, dar vor prezenta şi imagini document, filmate în exclusivitate cu Regele Mihai I sau cu membrii Casei Regale şi păstrate în arhiva emisiunii. TVR este singura televiziune din România care are o emisiune dedicată regalităţii, încă din anul 2012.

TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional vor difuza toate momentele ceremoniilor, inclusiv vizitele oficialilor români şi străini pentru a transmite condoleanţe (simultan şi pe TVR Moldova).

  • Documentare, reportaje, filme artistice şi concerte clasice la TVR

Începând de miercuri, TVR 2 (simultan cu TVR 3), difuzează mai multe episoade ale seriei documentare „Memorialul durerii”, realizat de Lucia Hossu Longin. Astfel, miercuri, 13 decembrie, de la ora 10.00 şi 17.50, episodul „Rege la 19 ani” parcurge perioada din urma abdicării regelui Carol al II-lea, la 6 septembrie 1940, când Mihai I a redevenit rege. Avea 19 ani.

Episodul „Trenul Regal”, de joi, 14 decembrie, orele 10.00 şi 17.50, prezintă momentul plecării monarhului într-un lung exil, după ce, la 30 decembrie 1947, România a devenit republică, regele fiind silit să abdice.

La 28 iunie 1940, la radio, s-a anunţat că Guvernul României acceptă condiţiile ultimatumului Uniunii Sovietice, cedând Basarabia şi nordul Bucovinei. Teroarea roşie începea să se instaleze. Întreaga perioadă este surprinsă în episodul „Ultimatumul: 28 iunie 1940, difuzat vineri, 15 decembrie, la TVR 2 şi simultan pe TVR 3, de la  de la 10.00 şi 17.50.

Sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 23.20, la TVR 2, episodul „Actul acesta istoria nu-l va uita”marchează momentul zilei de 23 august 1944, când Regele Mihai I al României pune în aplicare decizia de a scoate ţara din războiul împotriva aliaţilor.

 

(w882) Regele Mih

TVR 2 a programat special pentru acest moment două filme româneşti: „Triunghiul morţii”* (joi şi vineri) şi „Pentru patrie”** (sâmbătă). Producţiile semnate de Sergiu Nicolaescu vor putea fi urmărite de la ora 20.00, pe TVR 2 şi simultan pe TVR 3.

Serile, la TVR 1, TVR 2 şi TVR 3, se vor încheia cu muzică clasică***.

Pe parcursul zilei de sâmbătă, 16 decembrie, toate posturile TVR vor difuza în simulcast imagini de la funeraliile Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Sâmbătă, de la ora 21.00, TVR 1 va difuza documentarul „Moştenirea”, un film despre o istorie care nu iartă. Destinul Regelui Mihai întruchipează destinul tragic al României.

O oră mai târziu, de la 22.20,  la TVR 1, vom putea revedea producţia „Mihai I, regele românilor” semnată de Marilena Rotaru, distinsă la Gala APTR 2013 cu Premiul pentru documentar istoric.

(w882) Ora Regelu

*„Triunghiul morţii” reconstituie luptele purtate de armata română împotriva ocupanţilor germani în Primul Război Mondial în localităţile Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Pe lângă impresionantele scene de luptă, filmul capătă consistenţă în primul rând datorită a două personalităţi - mareşalul Averescu (Sergiu Nicolaescu) şi Ecaterina Teodoroiu (Ilinca Goia) – şi surprinde în întregime contextul social şi politic al acelor vremuri.

**Film istoric, realizat cu prilejul sărbătoririi a 100 de ani de la proclamarea independenţei României, la 10 mai 1877, „Pentru Patrie” urmăreşte în paralel deciziile politice şi militare din perioada Războiului de Independenţă şi activitatea unui detaşament special constituit din soldaţi moldoveni şi olteni. În această producţiei îi putem revedea pe marii actori: Amza Pellea, George Constantin, Sergiu Nicolaescu, Mircea Albulescu, Ilarion Ciobanu.

*** Concertul pentru pian şi orchestră nr. 3 de Serghei Rachmaninov şi Simfonia nr. 3 (miercuri, ora 21.45, la TVR 2); Requiem Verdi (miercuri, ora 20.00, TVR 3, sâmbătă, ora 23.30, TVR 1); Requiem Parastas de Marţian Negrea şi Oratoriul vocal-simfonic Requiem pentru solisti, cor de copii, cor mixt şi orchestră de Mikis Theodorakis (joi, ora 21.25, TVR 2 şi simultan pe TVR 3), Requiem de Mozart şi Concertul pentru pian si orchestra de Johannes Brahms (vineri, ora 21.30, TVR 2 şi simultan pe TVR 3).

(w882) Regele Mih

 

Televiziunea Română şi-a adaptat programulimediat după anunţul morţii Majestăţii Sale. Pe 5 decembrie, TVR 2, TVR 3, TVR Moldova şi TVR Internaţiona au difuzat, începând cu ora 16.00, Memorialul durerii – O istorie care nu se învaţă la şcoala”, episodul „Rege la 19 ani”, un documentar despre destinul unui monarh constituţional, încercând să consolideze statul de drept şi democraţia. Domnia sa avea să fie una dintre cele mai grele perioade din istoria României.

De la ora 16.55, pe TVR 2, TVR 3, TVR Moldova şi TVR Internaţional, telespectatorii au putut urmări un Interviu eveniment cu Regele Mihai, realizat de TVR Timişoara, în 1998, cu ocazia primei vizite a Majestăţii Sale în Capitala Banatului, după revenirea în ţară.

La ora 17.55, TVR 2, TVR 3 şi TVR Internaţional s-a difuzat documentarul Mihai I al României, producţie semnată de Camelia Csiki, distinsă cu Premiul APTR în 2012.

De la ora 18.30, TVR 1 a transmis Acasă la Majestatea Sa Regele Mihai, un program realizat de Bogdan Şerban-Iancu, un jurnalist apropiat Casei Regale.

În vizită în Elveţia, la Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana, echipa TVR a surprins un dialog cald despre istoria unei vieţi, despre pasiuni, călătorii şi întâlniri. Regele a vorbit despre muzică, sporturi, poveşti ale oamenilor pe care i-a întâlnit. Auzim scurte istorioare cu întâmplări pitoreşti, unele derulându-se chiar în scurt-metraje, iar pe altele  doar  imaginându-ni-le. TVR Internaţional a difuzat producţia, de la ora 21.00.

La România 9, de la ora 21.00, pe TVR 1, Ionuţ Cristache i-a avut alături, într-o ediţie specială dedicată Regelui Mihai, pe Vartan Arachelian, Georgeta Filitti, Dan Grigore, Ion Caramitru, Liviu Mihaiu şi Bogdan Şerban-Iancu.

Ştirile TVR realizează Ediţii Speciale, care sunt transmise simultan pe TVR 1, TVR 2,TVR 3 şi TVR Internaţional.

Sâmbătă, 9 decembrie, pe TVR 1 şi TVR Moldova, de la ora 15.00 şi pe TVR Internaţional, de la ora 16.00, telespectatorii au putut urmări o ediţie specială, în direct, a emisiunii „Ora Regelui”, despre personalitatea Regelui Mihai, despre istorie, politică, spiritualitate, dar şi despre modelul care le-a lipsit românilor. Dorina Florea şi Bogdan Şerban–Iancu, moderatorii ediţiei, vor discuta cu eseistul şi diplomatul Theodor Paleologu şi scriitorul Dan Ciachir despre „Rege – regat – regalitate”.

Duminică, de la ora 10.00, la TVR 1 a reprogramat documentarul „Exilul istoriei”, care surprinde, în prima parte, relaţia tensionată şi ambiguă a politicului românesc faţă de Majestatea Sa în cele două decenii de la evenimentele din decembrie 1989. În partea a doua, Bogdan Şerban-Iancu, realizatorul programului, ne prezintă domeniul regal de la Săvârşin, domeniu care a fost şi în trecut proprietatea Regelui Mihai şi care se pregătea pentru a redeveni ceea ce Regina Elena şi-a dorit atât de mult – un cămin. Principesa Margareta este cea care ne conduce prin interiorul castelului şi ne oferă o imagine despre cum va fi el transformat într-o locuinţă adevărată.

TVR 2 a transmis în direct duminică, 10 decembrie, de la ora 14.45, prima ediție a competiției în care s-a ales cel mai bun cor școlar din România, Gala Premiilor Excelsior. Evenimentul a debutat cu un moment solemn emoționant: Corul "Accoustic", dirijat de Daniel Jinga, a interpretat, alături de maestrul Gheorghe Zamfir, „Ave Maria” de Schubert.

Câteva ore mai târziu, de la 15.30, TVR 1 telespectatorii au putut revedea documentarul „Regele Mihai, 93 de ani de istorie”, pe care postul public l-a difuzat prima dată într-o ediţie specială dedicată aniversării zilei de naştere a Regelui Mihai I, în data de 25 octombrie 2014, când Majestatea Sa  împlinea 93 de ani. Documentarul este unul de colecţie, jurnalista Camelia Csiki, cea care l-a realizat,  reuşind să adune imagini rare din viaţa Majestăţii Sale, mai puţin cunoscute publicului, mai ales din perioada exilului, pentru a reface povestea celor 93 de ani furtunoşi şi plini de istorie pe care Regele Mihai i-a traversat.

Luni, 11 decembrie, ora 15.00, la TVR 1 a  transmis, într- o Ediţie Specială, şedinţa solemnă de omagiere a MS în Parlamentul României.

Drum luminat, Majestate!

 

Logo

 
Portret de excelență: Muzicianul Mirel Manea

Portret de excelență: Muzicianul Mirel Manea

publicat: Vineri, 15 Noiembrie 2024

Conduce Filarmonica de Stat Botoşani şi este prim-trompetistul acestei instituţii de cultură. Este unul dintre cei şapte artişti ai lumii care a ...

”Dincolo de alb si negru”, o nouă poveste de succes

”Dincolo de alb si negru”, o nouă poveste de succes

publicat: Vineri, 15 Noiembrie 2024

Sâmbătă, 16 noiembrie, la TVR 1, Mihaela Crăciun vă prilejuiește întâlnirea cu Nelu Mihai, doctor în știința calculatoarelor, CEO și Fondator al ...

Francezul care face inovaţie în antreprenoriatul românesc, invitat la „Brilliant”, pe TVR INFO

"Rolul meu este sǎ fiu ca un pod de legătură între România și Franța”, spune Grégoire Vigroux, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai ...