loader
Foto

Zile tematice la Arhiva TVR: Mihai Şora - 100 de ani

Arhiva TVR îl sărbătoreşte pe filosoful Mihai Şora, printr-o zi dedicată acestuia, prezentând online, pe reţelele sale de socializare, materiale inedite.

 

Pe 7 noiembrie, filosoful şi eseistul Mihai Şora împlineşte frumoasa vârstă de 100 de ani.

Personalitate marcantă a culturii române contemporane, reper de integritate, discreţie şi bun simţ, Mihai Şora reprezintă un model pentru generaţiile tinere. A fost ministru al învăţământului în primul guvern de după `89, este membru de onoare al Academiei Române şi membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care premiul Uniunii Scriitorilor pentru  “Sarea pământului”, în 1978 şi pentru “Firul ierbii”, în 1998.

În august 2016, Mihai Șora a fost decorat de către preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ordinul “Steaua României” în grad de Cavaler, "cu prilejul aniversării unui secol de viață, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga sa carieră dedicată valorilor umane fundamentale, cercetării și educației, prin care a îmbogățit cultura românească și universală, pentru rolul avut în consolidarea democrației în România postdecembristă, impunându-se ca un reper al tinerelor generații".

Astfel, pe 7 noiembrie, pe pagina de Facebook Arhiva TVR, dar şi pe canalul de YouTube dedicat, vom prezenta fragmente din emisiunile Televiziunii Române la care Mihai Şora a participat de-a lungul anilor.

Ne puteţi urmări, de asemenea, pe twitter (pentru noutăţi din lumea arhivelor), pe instagram (pentru fotografii din „spatele” Arhivei TVR) şi pe pinterest (pentru fotografii din Arhiva TVR).

La mulţi ani, Mihai Şora!

 
Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.

Înlocuirea animalelor de tracțiune, o temă de viitor

Înlocuirea animalelor de tracțiune, o temă de viitor

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Caii nu pot fi înlocuiți peste tot de tricicluri, dar aceasta este o soluție ecologică convenabilă, care pare a fi din ce în ce mai căutată ...

Eforturi comune de susținere a sinistraților

Eforturi comune de susținere a sinistraților

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Eforturile de ajutorare a sinistraților din județul Galați continuă, iar comunitatea se mobilizează pentru a arăta că împreună putem depăși orice ...