Visul unei nopţi de iarnă

TVR.RO | actualizat: Marţi, 09 Aprilie 2019
Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol de teatru tv pe anul 2017 a fost acordat pentru  „Visul unei nopți de iarnă”, de Tudor Mușatescu, în regia lui Silviu Jicman. Aceasta este propunerea Casei de Producție TVR pentru weekend-ul acestei săptămâni.

Iată ce ne-a spus regizorul despre realizarea acestui teleplay:

„Am plecat de la o altă premiză - mai profundă - şi anume că iubirea dintre oameni înseamnă foarte multă energie. Şi ea merge dincolo de moarte. Mi-am propus să încep cu un flashback al unei vârstnice care memorează la fiecare început de an noaptea când şi-a întâlnit iubitul, care apoi a părăsit-o foarte repede. Am făcut acest salt în timp al acestei persoane care îşi aşteaptă reîntâlnirea cu iubitul. E o aşteptare care se şi întâmplă în finalul teleplay-ului. Mi-am imaginat un fel de staţie de tramvai în care se întâlnesc cei doi. El e tânăr iar ea, în momentul întâlnirii, întinereşte. E vorba şi despre aşteptarea de ani de zile a eroinei. E o trecere între lumi. Dragostea ne înalţă într-un alt spaţiu. Asta se concretizează încă din prima imagine a spectacolului. E prima imagine pe care am văzut-o când am început lucrul.”

(w640)

„A fost o provocare pe care am acceptat-o. Am luat acest text montat anterior de Dan Necşulea, cu Florin Piersic şi Rodica Mandache. Nu m-a mai interesat să se întâmple în anii ‘30. Ci în noaptea dintre ’43 şi ’44. Războiul încă nu se simţea. Am vrut să vin cu ea în zilele noastre. Pe măsură ce am adaptat textul, am descoperit personaje şi scene la care Dan Necşulea a renunţat în varianta din anii ’80. Întreaga poveste este actuală. Problematica e reală şi actuală.”

(w640)

„Am avut un vis în care eram pus în situaţia în care reuşeam să ies din mulţimea de lucruri mici, fleacuri meschine ale acestei lumi care ne macină inutil viaţa şi să plutesc într-un spaţiu în care lucrurile importante din viaţă primau. Cu siguranţă, fiecare dintre noi, când ne întâlnim cu marea iubire, ne înălţăm. Iubirea ne înalţă.” - Silviu Jicman

„Visul unei nopți de iarnă” de Tudor Mușatescu

În distribuție: Vlad Zamfirescu, Diana Roman, Marian Râlea, Daniela Nane, Silviu Biriş, AdrianTitieni, Tania Filip, Georgiana Saizescu, Cristi Jicman.

Regia și adaptarea tv: Silviu Jicman

Director de imagine: Ovidiu Guzu

Scenografia: Dana Moraru

Editor de imagine: Constantin Marciuc

Muzica: Gabriel Basarabescu

PPS: Ciuleanu Cornel și Matei Caramitru

Sunet: Ionuț Popescu, Cornel Viorel Popescu

Imagine: Dragoş Capotă,  Marian Oprea, Iulian Ene

Regie de platou: Dana Chivu, Corina Cişmigiu

Machiaj: Roxana Pletea

Coafura: Claudia Mehedințu

Redactor: Cristina Anton

***

Program de difuzare:

TVR Internaţional: vineri, 5 aprilie, ora 23:00

TVR Moldova: sâmbătă, 6 aprilie, ora 12:00

TVR 3: duminică 7 aprilie, ora 20:00

***

Teatrul Naţional de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.

Producător coordonator: DEMETER András István