loader
Foto

Galerie foto

Un sfârșit de săptămână prin Central Park, doar la TVR 2

Seria documentară „New York” ne poartă sâmbătă, 3 februarie şi duminică, 4 februarie, de la ora 12.00, într-o nouă excursie prin centrul Manhattanului.

 

Sfârşitul de săptămână îl petrecem urmărind cel de-a l cincilea episod al seriei documentare "New York". Sâmbătă, 3 februarie 2018, de la ora 12.00, pașii ne poartă de la mega-magazinul Bloomingdale, unde fiecare etaj este specializat, până la experiența trăită atunci când pășești în clădirea principală a imensei Biblioteci Publice, ce adăpostește milioane de cărți și materiale.

„Pentru cei care îşi imaginează că Manhattan este doar locul prin excelenţă al entertainmentului şi al shoppingului, insula are nenumărate surprize. Fiindcă inima New Yorkului nu vrea să dezamăgească pe nimeni. Aşa că, dacă vrei să faci cumpărături, celebrul magazin Bloomingdale te aşteaptă, dacă eşti bine finanţat. Dacă nu banii sunt punctul tău forte, ci dorinţa de a-ţi cultiva mintea, atunci fenomenala Bibliotecă Publică îţi va fi ţintă; nu vei mai dori să pleci de acolo, cum am simţit chiar eu, ghidată fiind de românul american Vladimir Wertsman! Iar dacă vrei să vezi ce biserică a ţinut, vreme de 11 ani, comunitatea newyorkeză prinsă într-o fierbinte dispută juridică, va trebui să vizitezi Saint Bartholomew. Şi nu puteam, desigur, să ratez o petrecere a românilor din New York!”, spune realizatoarea Sanda Vișan.

În mijlocul imensului oraş, românii şi-au păstrat tradiţiile, cântă colinde ca în România şi prepară sarmale şi cozonac de Sărbători. Pe conaţionalii noştri din New York, Sanda Vişan spune că îi poţi găsi în Manhattan, sau Brooklyn, "dar mulţi din cei pe care i-am cunoscut eu locuiesc în Queens, fiind emigranţi politici, profesionişti care au părăsit România din cauza regimului comunist. Oricum au fost primiţi, şi-au găsit locul pe noul continent, lucrând fie în domeniul privat, fie pentru guvern”.

Întâlnirea cu orașul New York este o experiență greu de egalat, iar cine se plimbă la pas prin Manhattan va descoperi cu încântare că ţesutul urbanistic al acestei insule de piatră spune, celor care ştiu să înţeleagă, istoria devenirii sale economice, sociale şi culturale.

Duminică, 4 februarie, paşii ne poartă spre Central Park, într-un nou episod al seriei documentare. O excursie spre zona centrală te ajută să înțelegi spiritul celor care au ridicat acest fantastic oraş, născut din focul disputelor între fanaticii dezvoltării imobiliare şi adepţii unui spaţiu urban, prieten cu natura. În cel de-al șaselea episod, telespectatorii TVR 2 vor explora celebrul parc şi împrejurimile sale, a căror valoare imobiliară este considerabilă, tocmai datorită acestei proximităţi, fie că e vorba de clădirea în care a locuit John Lennon, sau de Catedrala Saint John the Divine, pentru care a lucrat sculptorul român Constantin Antonovici, ucenicul lui Brâncuşi.

Înconjurată de o adevărată dantelărie de piatră şi fier forjat, Catedrala Saint John the Divine se numără printre cele mai mari catedrale ale lumii și se poate mândri cu uluitoarele vitralii cu simboluri creştine turnate în rame de plumb, ce au fost realizate utilizând aceeaşi tehnică ca şi cea folosită în Evul Mediu.

 
“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 transmite miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată situației din județele Galaţi şi ...

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

Primele dovezi că omul se împodobea, vin de acum zeci de mii de ani, pe când bijuteriile erau șiraguri de scoici, de dinți de animale, ...

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

O nouă ediție ”Investiți în România!” dedicată patrimoniului național vă așteaptă pe TVR Internațional, marți, 24 septembrie, de la ora 21:00.