loader
Foto

Galerie foto

Un om al cărţii, la Profesioniştii de la TVR 1

Profesorul de filosofie şi eseistul Sorin Lavric a fost invitatul Eugeniei Vodă la Profesioniştii de sâmbătă, 26 aprilie, de la 22.00

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+

UNESCO a decretat 23 aprilie drept Ziua Mondială a Cărţii. Invitatul Eugeniei Vodă la ediţia de sâmbătă, 26 aprilie, a Profesioniştilor, este tocmai un "om al cărţii": Sorin Lavric. Emisiunea poate fi vizionată la TVR 1 de la 22.00, dar şi pe tvrplus.ro. De curând, puteţi urmări Profesioniştii pe telefonul mobil şi pe tabletă. Aici puteţi descărca aplicaţia TVR+ pentru IOS şi Android.

Profesorul de filosofie şi eseistul Sorin Lavric este actorul, dar şi "privitorul" unui traseu biografic şi istoric alambicat, plin de elemente surprinzătoare: „Sorin Lavric a absolvit, iniţial, Medicina, a lucrat ca tânăr medic la Brăila şi a avut puterea, la începutul anilor '90, să renunţe - spre disperarea părinţilor - la o meserie sigură, pentru a studia Filosofia şi a începe, de la 0, o carieră umanistă”, îşi prezintă Eugenia Vodă invitatul. „Un profesionist cu vocaţia cuvântului, un intelectual de clasă, distins cu Premiul Academiei, dar şi un om care, de obicei, nu apare la televizor va putea fi văzut, în mod excepţional, în ediţia de sâmbătă, 26 aprilie, a Profesioniştilor”. (Eugenia Vodă, realizator al emisiunii de la TVR 1)

„Încheiasem două facultăţi şi eram în aer... Nu aveam nicio pârtie socială: medicina nu voiam să o mai fac, iar profesor de liceu nu-mi surâdea deloc...” – cum continuă Sorin Lavric povestea viaţii sale urmăriţi la Profesioniştii de la TVR 1 şi tvrplus.ro.

Realizatoarea TVR a început seria Profesioniştilor în acest an cu o ediţie specială, dedicată actriţei Stela Popescu, la cea de-a doua ediţie, inivitatul ei fiind profesorulul universitar doctor Teofil Lung. Fostul director general al Institutului Geologic al României (IGR), profesorul doctor inginer Ştefan Marincea a fost invitatul Eugeniei Vodă la ediţia Profesioniştii din 18 ianuarie, cea de-a treia premieră din 2014 a emisiunii TVR 1. Pe 25 ianuarie, regizorul Radu Afrim a intrat în în galeria invitaţilor Eugeniei Vodă la Profesioniştii de la TVR 1. În 29 martie, Eugenia Vodă a stat de vorbă cu nepotul scriitorului Mircea Eliade, Sorin Alexandrescu. Pe 5 aprilie, eternul furios al filmului românesc, regizorul Mircea Daneliuc, a povestit despre viaţa şi cariera sa la Profesioniştii. În Sâmbăta lui Lazăr, tot la Profesioniştii, telespectatorii au putut urmări un recital Dorel Vişan. Întreaga colecţie de emisiuni Profesioniştii poate fi urmărită şi online, pe portalul video al TVR, tvrplus.ro.

Eugenia Vodă, realizatoarea emisiunii Profesioniştii de la TVR 1, a fost premiată pe 4 martie la Gala Mediafax 2014 – Gala valorilor cu Premiul pentru excelenţă în comunicare. Gala Mediafax este evenimentul prin care agenţia de presă aniversează jurnalismul de calitate, făcut după cele mai înalte standarde ale profesiei.

Despre Profesioniştii: Unul dintre cele mai longevive programe ale Televiziunii Române, emisiunea Profesioniştii este difuzată de TVR 1 din anul 2000 şi a oferit publicului înregistrări unicat cu Puiu Călinescu, Jean Constantin, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Adrian Pintea, Leopoldina Bălănuţă, Octavian Paler, dar şi Tataee de la BUG Mafia, jurnalistul Cristian Tudor Popescu sau actorul Marius Manole. Emisiunea Profesioniştii a fost distinsă cu numeroase premii, printre care „Premiul Clubului Român de Presă" pentru cel mai bun talk-show, „Premiul criticii" pentru cea mai bună emisiune de televiziune, dar şi premiul APTR pentru talk-show. Realizatoarea Eugenia Vodă completează arhiva de aur a Televiziunii Române cu fiecare ediţie a emisiunii Profesioniştii, aceasta rămânând constantă în privinţa calităţii invitaţilor şi a calităţii produsului de televiziune.

 
Liana Stanciu: „Românii sunt campioni mondiali, intergalactici și interplanetari la colinde!”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

„M-am născut, probabil, în dorinţa mea de a fi actor”

Regizor, scenarist, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, actor, tată – Laurenţiu Damian este, cu toate faţetele personalităţii sale, ...

Folclorul românesc, vedetă pe scena Festivalului Internațional „Cântecele Munților” de la Sibiu

Iuliana Tudor ne aduce, la TVR 1, cele mai frumoase spectacole din cadrul ediției cu numărul 49 a Festivalului Internațional „Cântecele ...