PROMO
Televiziunea Română sărbătoreşte în ziua de 1 Decembrie patru dintre posturile sale: 29 de ani de TVR Internaţional, 26 de ani de TVR CRAIOVA, 11 ani de TVR MOLDOVA şi doi ani alături de TVR CULTURAL.
În zi aniversară, posturile au pregătit programe speciale, îmbinând celebrarea Zilei Naţionale a României cu sărbătoarea lor dar şi cu ediţii speciale dedicate Alegerilor Parlamentare. Telespectatorii vor putea urmări transmisiuni festive, documentare, interviuri şi activităţi culturale, toate menite să sublinieze importanţa acestui moment pentru identitatea naţională şi moştenirea culturală.
De Ziua Naţională a României, aniversăm 29 de ani de TVR Internaţional
La 1 decembrie 1995, când începea să emită, TVR Internaţional era primul post de televiziune din România destinat vorbitorilor de limba română din străinătate. După 29 de ani, televiziunea românilor de pretutindeni continuă să îşi îndeplinească misiunea publică, difuzând programe adresate special străinătății şi transmiţând imaginea societății românești peste hotare.
Pe 1 Decembrie, românii din toată lumea vor putea urmări la TVR Internaţional programe de sărbătoare, dar şi informaţii corecte şi echilibrate despre alegerile parlamentare. La TVRi vom cunoaşte români care au adus plus valoare comunităţii în care trăiesc, au reuşit să câştige respectul şi aprecierea celor din jur sau au contribuit la o mai bună cunoaştere a României în lume.
Reunite sub genericul „Prezenţe româneşti - Cu gândul la România”, vor fi difuzate scurte mărturisiri ale celor aflați dincolo de graniță – cuvinte emoționante, care reflectă legătura profundă cu ţara de origine, felul în care se raportează la România de astăzi, indiferent de locul în care i-a purtat destinul.
În săptămâna care a precedat Ziua Naţională, telespectatorii TVRi au putut descoperi, în premieră, noi povești ale unor români din Bulgaria, Italia și Statele Unite care și-au construit o viață în afara granițelor României, devenind adevărate exemple prin ambiție și muncă asiduuă, fără a uita locurile natale şi valorile lor comune.
Pentru că TVRi îşi propune să fie o importantă sursă de informare a românilor din străinătate, maratonul jurnalistic „Tu votezi România!”, dedicat alegerilor parlamentare, va putea fi urmărit şi la TVR Internaţional, începând cu ora 7.00 şi până în dimineața zilei de 2 decembrie, la ora 2.00.
Aniversarea Zilei Naţionale începe cu tradiţionala paradă militară de la Arcul de Triumf, transmisă în direct, de la de la ora 9:30. Vocile folclorului românesc se reunesc la Sibiu, în Spectacolul „Noi suntem români!", de la Sibiu, prezentat de Iuliana Tudor va fi transmis de la ora 15:00, simultan cu TVR1, iar de la 18:25 Paul Surugiu-Fuego ne invită la un regal de folclor, alături de Ansamblul „Floricica de la Munte” din Neamț.
Rezultatul estimat al votului românilor va fi explicat şi comentat într-o Ediţia specială „Tu votezi România!” în care va fi explicat şi comentat rezultatul estimat al votului va fi difuzată simulcast cu TVR 1 şi TVR Moldova, de la ora 20.50, astfel încât şi telespectatprii de peste hotare să poată primi informaţii în timp real de la reporterii TVR aflaţi la sediile partidelor şi cele mai noi date furnizate de Biroul Electoral Central (BEC).
Concert extraordinar al Orchestrei Filarmonicii Târgu Mureş la Golden Hall Musikverein Viena, la aniversarea TVR CULTURAL
De doi ani, TVR CULTURAL aduce arta, tradițiile și cultura mai aproape de fiecare dintre noi, fiind singurul post TV cultural al României. Prin emisiuni unice, TVR Cultural inspiră, educă și aduce telespectatorilor o lume mai bogată şi mai frumoasă, fiind atât martorul istoriei culturale, cât şi promotorul noilor generații care vor scrie viitorul culturii româneşti. În programele sale, TVR CULTURAL este alături de marile evenimente, susținând festivaluri, spectacole și artiști de renume în muzică, literatură, teatru, dans sau arte plastice.
De Ziua României, postul cultural al Televiziunii Române vă propune, de la ora 16:00, selecțiuni din spectacolul „ONOR ARMATEI ROMÂNIEI - 80 DE ANI DE ISTORIE”, un eveniment artistic organizat de Ziua Armatei Române, în acest an. Pe scena amplasată în Piaţa George Enescu au performat Muzica Reprezentativă a Armatei, Formaţia 1st Cavalry Division Band a Armatei americane şi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti.
Invitatul lui Nadine Vlădescu la „Jurnalului cultural”, de la ora 20:00, este Horia Roman Patapievici, alături de care vom argumenta despre importanta educaţiei culturale, dar şi despre primii doi ani de la relansarea TVR CULTURAL.
De la ora 21:00, telespectatorii TVR CULTURAL vor urmări, în premieră, „Concertul extraordinar al Orchestrei Filarmonicii Târgu-Mureş la Golden Hall Musikverein Viena”. În urmă cu numai câteva săptămâni, pentru prima dată în istoria sa, Orchestra Filarmonicii de stat Târgu Mureş a susţinut un concert extraordinar la Viena, în Sala Aurie a renumitului Musikeverein.
Programul concertului a cuprins lucrări de George Enescu, Bela Bartok şi Astor Piazzola, iar la pupitrul dirijoral s-a aflat Pablo Boggiano, Argentina. Concertul de la Musikeverein a fost dedicat celebrării Zilei Naţionale a României în Republica Austria.
La mulţi ani, România!
La mulţi ani, TVR Internaţional, TVR CRAIOVA, TVR MOLDOVA şi TVR CULTURAL!