loader
Foto

Galerie foto

„TVR 60 - Istoria în ştiri”: Nicolae Melinescu, de la TVR la CNN

Despre cariera unuia dintre cei mai apreciaţi jurnalişti ai Televiziunii Române, sâmbătă, 26 noiembrie, imediat după Telejurnalul TVR 1 de la ora 20.00, la interviurile „TVR60 - istoria în ştiri”.

 

La începutul anilor ‘70 se pregătea pentru o carieră universitară. 30 de ani mai târziu, era în drum spre Casa Albă, pentru a-i lua un interviu preşedintelui George Bush. Între timp, a relatat de la sute de evenimente internaţionale, a condus şi a format o redacţie de ştiri externe, a pus bazele primului birou CNN la TVR şi a fost primul corespondent al Televiziunii Române la Washington. Despre toate acestea povesteşte jurnalistul Nicolae Melinescu, în dialog cu Ioana Dumitrescu, într-un nou episod al seriei „TVR 60 - Istoria în ştiri”, difuzat sâmbătă, 26 noiembrie, imediat după Telejurnalul TVR 1 de la ora 20.00.

Timp de trei luni, la finalul Telejurnalului de seară de la TVR 1, echipa Ştirilor TVR ne poartă prin istoria ultimilor 60 ani, văzută prin obiectivele camerelor de filmat ale Televiziunii Române: arhiva secretă a liderilor comunişti, imagini unicat şi mărturii inedite ale celor care au fost în culisele marilor evenimente, filmări document care au plasat TVR, nu de puţine ori, în elita europeană a televiziunilor naţionale. Cum a luat fiinţă Televiziunea Română, prin ce a trecut şi unde este acum, cu bune şi cu rele – toate acestea se văd la „TVR 60 - Istoria în ştiri”.

Episoadele anterioare ale seriei pot fi văzute în secţiunea special dedicată de pe site-ul Ştirilor TVR şi pe canalul oficial de YouTube al TVR.

 
Comori țesute: o călătorie prin frumusețea costumelor din Moldova

Descoperim esența tradițiilor și simbolurilor ce definesc fiecare regiune a României, într-un periplu dedicat portului popular.

20 de ani de prezență a României în NATO sărbătoriți în Connecticut, SUA

Consulul Onorific al României în statul american Connecticut, Dana Roxana Bucin, a marcat 75 de ani de existență NATO și 20 de ani de ...

Violonistul Emanuel Silaghi: despre specificul muzicii și dansului codrenesc

Săptămâna trecută am aflat de la etnologul Laura Melinda Tătăran despre un obicei stravechi codrenesc: " mărsu ' pă digănie". În ...