Aflăm povestea Tronurilor Țării, perechea de tronuri regale pe care sunt cifrele primului rege, Carol I, și al consoartei sale, Elisabeta în emisiunea „Ora Regelui”. Sâmbătă, 14 mai, ora 14.30, la TVR 1 și ora 16.00, la TVRi.
Călătorind prin timp și însoțind generațiile, ele ajung să aibă însemnătate cât vremea pe care o reprezintă, măreție, decădere sau mister.
Tronul Regal, Palatul din Calea Victoriei
Povestea Tronurilor Țării este cea pe care o aflăm sâmbătă, 14 mai, de la 14.30, la „Ora Regelui”. Mai exact, este vorba despre perechea de tronuri regale pe care sunt cifrele primului rege, Carol I, și al consoartei sale, Elisabeta.
Carol I, tronul vechi
Pe 10 mai 1885, a fost inaugurat Palatul Regal de pe Calea Victoriei, o întreită sărbătoare - a datei în care Principele Carol a venit în țară, în 1866, și în care România a devenit regat, în 1881. Atunci, a sosit și în Sala Tronului o pereche nouă de jilțuri, create pentru Regele Carol I și Regina Elisabeta, de o celebră casă pariziană de mobilier. Regele Ferdinand și Regina Maria le-au păstrat. La fel și următorii suverani.
Carol I, tronul nou
În fotografiile de epocă, până în anul 1927, cele două tronuri regale apar mereu împreună, semn că monarhul avea o consoartă. După această dată, regăsim unul singur întrucât atât Regele Carol al II-lea, cât şi Regele Mihai au domnit într-o perioadă în care niciunul nu era căsătorit.
Ferdinand, noul tron
De altfel, cele două tronuri au supraviețuit incendiului, cutremurului și bombardamentelor. Apoi, jilțurile din lemn aurit, decorate cu pietre semiprețioase au ieșit din scenă, pe rând.
Regele Mihai şi Regina mamă Elena, Sala Tronului din Palatul Regal
Primul, al Reginei, s-a rătăcit și a reapărut, în mod misterios, peste ani. Tronul Regelui a fost expulzat de comuniști și a fost regăsit din întâmplare. Istoricul de artă Gabriel Badea-Păun le-a remarcat pe ambele și, ulterior, alte piese aflate odinioară în Sala Tronului. „Ora Regelui” ni le va prezenta, pentru prima oară, reunite. „Filmul documentar Tronul Regal. Înfruntarea destinului aduce opinii de valoare și a fost realizat cu participarea unor personalități excepționale. A fost, de asemenea, filmat în cele mai importante muzee și arhive ale țării și este nu numai o poveste istorică foarte bine documentată, ci și una plină de emoție”, ne asigură realizatoarea ediţiei, Diana Ilica.
Istoricul de artă Gabriel Badea-Păun
Emisiunea „Ora Regelui” poate fi vizionată astfel:
TVR 1 – sâmbătă, 14 mai 2022, ora 14.30
TVR Internațional – sâmbătă, 14 mai 2022, ora 16.00
TVR Moldova – joi, 19 mai 2022, ora 16.00
Director de imagine: Mihai Covrig
Editor de imagine: Nicolaie Cernat
Producător: Lidia Voicu
Realizator: Diana Ilica
Foto: Arhiva Muzeului Național de Artă a României și Colecția Gabriel Badea-Păun, Paris