loader
Foto

Trei doamne şi un Revelion

Andreea Marin, Ramona Bădescu şi Iuliana Tudor și-au unit forţele pentru un Revelion al eleganţei, bunului gust şi bunei dispoziţii,  la TVR 1, TVR Internațional şi pe TVR+

 

Ediția specială de Revelion este disponibilă online pe TVR+

În cea mai importantă noapte a anului, Andreea Marin, Ramona Bădescu şi Iuliana Tudor îşi împart spaţiul de emisie de la TVR 1, pentru un program de Revelion care întruneşte stilul, sensibilitatea, esteticul, emoţiile, muzica bună, voioşia, distracţia şi surprizele frumoase. De la ora 20.30 şi până dimineaţă, telespectatorii se vor bucura alături de români ale căror merite sunt recunoscute, se vor amuza, vor cânta şi vor dansa alături de invitaţii la Revelionul TVR 1. Şi în noaptea dintre ani, telespectatorii vor putea urmări programul TVR 1 şi online, pe TVR+, dar și pe TVR Internațional.

Andreea Marin deschide programul de Revelion, cu oameni care au demonstrat că ştiu să preţuiască viaţa. Poveştile lor emoţionante stau mărturie că încercările prin care ne trece viaţa nu sunt decât cotituri ale drumului pe care fiecare îl parcurge, dar că, în final, lucrurile bune li se întâmplă celor care merită.

De Revelion, cei mai mari artişti ai muzicii populare româneşti sunt la TVR 1. Iuliana Tudor şi orchestra „Lăutarii” din Chişinău îşi primesc oaspeţii, aleşi unul şi unul, care vin cu urări pentru telespectatori. Pe celebrii Floarea şi Gheorghe îi vom vedea în ipostaze cum doar o dată-n viaţă îi putem vedea. Iar omul-orchestră Nicolae Botgros promite o demonstraţie de virtuozitate, oferind publicului şi surprize precum aceea de a interpreta un hit Scorpions, în variantă autohtonă...

Printre invitaţii Iulianei Tudor se numără Steliana Sima, Ion Ghiţulescu, Maria Dragomiroiu, Ionuţ Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu, Andreea Voica, Mariana Deac, Niculina Stoican, Matilda Pascal Cojocăriţa, Petrică Mâţu Stoian, Mariana Ionescu Căpitănescu, Nicolae Furdui Iancu, Mioara Velicu, Constantin Enceanu, Laura Lavric, Gheorghe Turda. Îndrăgiţii interpreţi de folclor vor să arate că, pe lângă talentul muzical cu care sunt înzestraţi, au şi simţul umorului.

Momentele de folclor se vor îmbina, de-a lungul programului de Revelion de la TVR 1, cu umorul şi muzica pop, printr-un schimb elegant de „pase” cu platoul unde Ramona Bădescu are propriii invitaţi. Alături de Claudiu Bleonţ şi trupa Superchill, care pune pe note muzicale toate duminicile în familie, Ramona Bădescu garantează că nu vom regreta dacă alegem să petrecem Revelionul alături de TVR 1.

Vom avea, astfel, ocazia să facem cunoştinţă cu „Verişoara” lui Florin Piersic, să aflăm ce ştiu despre „Laptop” Rodica Popescu Bitănescu şi Marius Damian, dar şi cine este „Gogu de la Bragadiru”, prezentat de Dan Tudor. Tora Vasilescu şi Magda Catone ne vorbesc despre ce ne rezervă „Horoscopul”, iar Tania Popa şi Diana Cavalioti desenează traseul „De la Mizil în Europa”. Dorel Vişan şi George Ivaşcu sunt responsabili la „Casa de amanet”, iar Dan Tudor şi Simona Stoicescu se prezintă: „Fantele şi... Fanta”.

Revelionul TVR 1 prilejuieşte şi întâlnirea cu nume mari ale muzicii româneşti, precum Loredana, Pepe, trupa Electric Fence, dar şi cu Xonia, Mirela Pană, Sebastian şi Maximilian Munteanu, Diana Matei & Gipsy Cleante.

În jurul orei 2.00, Iuliana Tudor, dar şi Floarea şi Gheorghe, se alătură Ramonei Bădescu şi invitaţilor săi, pentru o „Sorcovă” inedită şi urări pentru telespectatori.

Programul TVR 1 de Revelion continuă cu deja tradiţionala Petrecere cu lăutari, iar cinefilii se vor bucura, la ora 4.05, să urmărească filmul Elixirul iubirii, o comedie cu Sandra Bullock şi Tate Donovan.

 
Roxana Zamfirescu: „Mi-a rămas în amintire Drăgaica din vremea copilăriei mele”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

publicat: Joi, 19 Septembrie 2024

Televiziunea Română invită publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture demersului umanitar.

Când ar trebui să mergem la doctor, dacă avem probleme cu somnul. Apneea, dușmanul tăcut din timpul nopții

Atunci când ne trezim obosiți dimineața, deși am dormit un număr suficient de ore, ori, dimpotrivă, ne luptăm frecvent cu insomniile, este ...