loader
Foto

Galerie foto

O duminică de vară cu un spectacol de teatru și o „Cerere în căsătorie"

Duminică, 9 iulie, de la ora 20.00 pe TVR3 și de la ora 23.00 pe TVR Internațional, Teatrul Naţional de Televiziune v-a invitat la spectacolul cu piesa „Cerere în căsătorie", de A. P. Cehov.

 

Ivan Vasilieci, forțat de vârsta criticã de 35 de ani, îşi încearcă norocul cu fata Ciubukovilor, frumoasa şi gospodina vecină, Natalia Stepanovna. Îşi ia inima în dinți şi se prezintă la uşa ei pregătit să facă pasul cel mare și să o ceară de soție, dar, orgolioasa și neînduplecata Natalia nu e o țintă ușoară, chiar dacă și ea arde de nerăbdare să se mărite.

(w882) CERERE ÃŽN

„Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea învinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.” (Victor Olăhuț)

Producător: Ana Preda

Regia TV: Tudor Chirilă

Regia artistică: Victor Olăhuț

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu și Valentin Terente

CERERE ÎN CĂSĂTORIE

Autor: Anton Pavlovici Cehov

Traducere: Bogdan Budeș

Distribuție:

FLORENTINA NĂSTASE -  NATALIA STEPANOVA
GEORGE CONSTANTINESCU - IVAN VASILIEVICI LOMOV
VALENTIN TERENTE - STEPAN STEPANOVICI CIUBUKOV

(w882) CERERE ÃŽN

Premii:

Spectacolul a fost premiat în Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2016, Comic 7 B, pentru „Cel mai bun spectacol” și pentru „Cel mai bun actor” (George Constantinescu).

(w882) CERERE ÃŽN

Echipa TVR:

Director de imagine: Silviu Andrei / Cameramani: Doru Iacovescu, Răzvan Chiriac, Ștefan Stan, Vlad Micu, Mihai Costea/ Sunet: Cătălin Putineanu, Cristian Petreanu /Montaj: Cătălin Mindu / Colorizare: Paul Drăgușin / PPS: George Craioveanu / Scenograf TVR: Raluca Chelaru / Asistent imagine: Alexandru Bengescu / Lumini: Aurel Ghinea, Ionuț Florin Dumitru / Machiaj: Cristina Feraru / Cabiniere: Achimuța Dinu, Mihaela Ursu / Mașiniști: Bunăiaşu Mihai, Dincă Ion, Godină Răzvan, Nicolae Sorin, Rotaru Cristian, Dobrin Dumitru, Gheorghiu Radu / Regia tehnică TAB: Alexandru Gârjoabă / Organizatori producție: Elena Martonos, Marius Flonta / Manager proiect: Ion Roșioru / Producător executiv: Ana Preda / Producător delegat: Gabriela Valentir.

***

Redactor: George Mladen

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR.

Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

 
Concursul „Enescu”: Cine sunt cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian”. Ei vor concerta duminică, 22 septembrie, la Ateneul Român

Cei trei finaliști ai Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” sunt rușii Evgeny Konnov și Tatiana Dorokhova și ...

Liana Stanciu: „Românii sunt campioni mondiali, intergalactici și interplanetari la colinde!”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

„M-am născut, probabil, în dorinţa mea de a fi actor”

Regizor, scenarist, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, actor, tată – Laurenţiu Damian este, cu toate faţetele personalităţii sale, ...