loader
Foto

Galerie foto

Spectacolul naturii la Eurovision – cu transmisiuni live din şase ţări

Duminică, 6 mai, de la ora 19.00, la TVR 3 intrăm cu Natura în direct - din cele mai îndepărtate colţuri ale Europei: cu imagini live din zone în care viaţa sălbatică a rămas neatinsă de om din Irlanda, Norvegia, Spania, Olanda, Slovenia şi România

 

Duminică, 6 mai, de la ora 19.00, la TVR 3 intrăm cu Natura în direct - din cele mai îndepărtate colţuri ale Europei, prin intermediul unui program internaţional. În premieră, programul EBU (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune) Natura în direct este transmis în simultan şi în direct, din mai multe locaţii de-a lungul a şase ţări şi va fi oferit tuturor celorlalte ţări membre.

Programul este coordonat de televiziunea publică din Irlanda (RTE), în parteneriat cu televiziunile publice din Norvegia, Spania, Olanda, Slovenia şi România. Prin intermediul transmisiunilor satelitare, echipele speciale de la fiecare televiziune vor transmite, în direct, cele mai uimitoare imagini din sălbăticie. Proiectul EBU este un nou spectacol Eurovision – de această dată nu despre muzică, dans sau instrumentişti – ci despre natura neatinsă de om, eveniment la care fiecare ţară participă cu cei mai buni reprezentanţi ai săi.

Timp de o oră, milioane de telespectatori din Europa vor fi duminică seara martori direcţi la ceea ce se întâmplă cu natura sălbatică în fiecare dintre momentele transmisiunii. Imaginile în direct vor încerca să surprindă masivul urs polar din tundra nordică, păsările unice şi animalele din habitatele protejate din insulele Irlandei, lupii şi caprele negre din Slovenia, fascinantele păsări flamingo din sudul Spaniei, solitarii vulturi din Olanda şi mândria Carpaţilor româneşti: zimbrii şi urşii din Munţii Ţarcu.

Transmisiunea din România va fi asigurată de Televiziunea Română prin intermediul echipei de la studioul TVR Timişoara condusă de Dite Dinesz. Astfel, milioane de telespectatori din Europa vor recepţiona duminică seara imagini în direct din Valea Igegului, unde există nouă observatoare pentru urşi şi vor aştepta cu sufletul la gură să vadă “live” zimbrii româneşti în habitatul lor natural.

Aşa cum declară Dite Dinesz:“pentru mine, proiectul inedit din 6 mai a început în ianuarie 2018 când m-am întâlnit la Dublin cu echipele tv partenere şi când, pentru două zile, am gândit întreg evenimentul. De atunci, aştept cu sufletul la gură această oră unică din vieţile noastre în care vom intra în transmisiune directă cu acel univers paralel nouă – viaţa neatinsă de om – care, sub asaltul lumii civilizate, dispare, câte puţin, în fiecare zi. Voi intra în direct cu gândul că pădurea, al doilea miracol după om, trebuie să rămână neatinsă. Aşa cum este ea aici, în Ţarcu. Doar prin ea înţelegem cât de simplă şi firească este viaţa”.

 

 
“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 transmite miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată situației din județele Galaţi şi ...

“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 transmite miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată situației din județele Galaţi şi ...

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

Primele dovezi că omul se împodobea, vin de acum zeci de mii de ani, pe când bijuteriile erau șiraguri de scoici, de dinți de animale, ...