loader
Foto

Silvia Dumitrescu în deschiderea noului sezon al emisiunii “Dăruiește Românie!”

Silvia Dumitrescu, un artist iubit de noi toți, ne-a făcut bucuria de a fi împreună sâmbătă, de la 13.30, la TVR 3, în prima ediție a sezonului 8 al emisiunii “Dăruiește Românie!”, prezentată de Carmen Târnoveanu.

 

Așa cum o știm, o explozie de energie, Silvia Dumitrescu a venit în emisiunea Dăruiește Românie! pentru a împărtăși momente fabuloase dintr-o poveste de succes, pe parcursul căreia am fost martorii afectivi ai atâtor emoții.

(w882) carmen si

Este extraordinar că eu și acum, după atâția ani, când îmi aud melodiile, când le cânt, când vorbesc despre ele, trăiesc cu aceeași intensitate, cu aceeași bucurie, ca și cum n-ar fi timpul acesta la mijloc, spune artista Silvia Dumitrescu.

(w882) cs magicia

(w882)

Începând din acest sezon, în emisiunea Dăruiește Românie!, pentru prima dată într-un format de divertisment, vom descoperi artiști fie consacrati, fie tineri pe drumul carierei, cu talent și speranta în fața orizontului fabulous numit scenă, recunoscuți, îndeosebi, în orașele în care își trăiesc arta, dar care, mulți dintre ei, abia acum, vor descoperi bucuria întâlnirii cu publicul larg, bucuria întâlnirii cu dumneavoastră, telespectatorii TVR 3.

(w882) Silvia pe

Mă bucur să fiu lângă tineri talentați, îmi sunt foarte dragi. Și eu am elevi, de fapt, doar eleve, deocamdată. Îmi place să predau și consider că e important ce se întâmplă aici, ce faceți aici, pentru un artist la început de drum poate fi o șansă extraordinară. Îmi amintesc atâția oameni minunați pe care și eu i-am cunoscut aici, în TVR. Da, aplaud tinerii artiști, vreau să îi cunosc, de aceea mă bucur să fim împreună în această emisiune, spune Silvia Dumitrescu.

(w882) carmen si

(w882)

Daca vreți să aflați și prin ce teste de “magie” a trecut artista la provocarea magicianului Andrei Gârjob, vă invităm să urmăriți emisiunea Dăruiește Românie!, sâmbătă, 12 noiembrie, de la ora 13.30, la TVR 3.

(w882) silvia si

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

***

Foto credit: Mihaela Petre

Realizator: Carmen Târnoveanu

Regizor tv : Manuela Apostol

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...