PROMO
Sâmbătă, 15 martie, o nouă premieră Ora Regelui , de la ora 13.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
Ediția emisiunii de sâmbătă 15 martie este disponibilă online pe TVR+
Pe 15 martie, telespectatorii TVR 1 au ocazia să compare şcoala din vremea copilăriei Regelui Mihai cu lumea elevilor olimpici de astăzi. Acest subiect, dar şi alte teme de gândit şi analizat sunt aduse în prim plan în ediţia de sâmbătă a emisiunii Ora Regelui, realizată de Marilena Rotaru. Ora Regelui se difuzează, ca de obicei, de la ora 13.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
Sub titlul „Clădiri de patrimoniu din vremea monarhiei”, telespectatorii pot vedea un reportaj prilejuit de o premieră editorială – „Palatul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale”. Despre acest volum vorbesc ing. dr. Nicolae Noica, autorul volumului, prof. univ. dr. Pavel Năstase, rector al Academiei de Studii Economice, respectiv prof. univ. dr. Robert Şova, prorector al aceleiaşi instituţii de învăţământ universitar.
Tot în ediţia din această săptămână a emisiunii de la TVR 1, călătorim prin „Amintiri din timpul şcolii Regelui Mihai”, cu ajutorul mărturiilor Regelui Mihai, ale colegilor săi de şcoală şi ale profesorului de filozofie al clasei palatine, Ion Zamfirescu. Subiectul face trecerea la următorul material al Orei Regelui - „O lume pentru elevii olimpici de astăzi”, unde realizatoarea TVR Marilena Rotaru îi are ca invitaţi pe cercetătorul ştiinţific principal Mircea Ignat şi un grup de elevi.
Ora Regelui din 15 martie se încheie cu un dialog cu Ana Blandiana, intitulat sugestiv „Capitalul de încredere”.
Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR Internaţional luni, 17 martie, de la ora 21.10.
Producător Lidia Voicu
Realizator Marilena Rotaru
Despre Ora Regelui la TVR 1:
Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti. În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR - realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Lidia Voicu - apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii. Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro.
Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.