loader
Foto

Galerie foto

Românul care lua prânzul cu Papa Francisc la Vatican

PROMO

E vorba despre Petru Tâmpău, pe care îl cunoaştem în documentarul Irinei Păcurariu. Sâmbătă, 26 aprilie, la TVR 1, de la ora 15.30, în documentarul ROMÂNII ŞI PAPA FRANCISC, îi auzim şi vedem şi pe alţi români care trăiau şi munceau în preajma Suveranului Pontif.

 

În 2019, anul în care Papa Francisc a vizitat România, Irina Păcurariu a pregătit telespectatorilor un program special cu reportaje şi interviuri, istorii personale ale unor români care, din diverse perspective, au fost în proximitatea Papei Francisc sau ale căror vieți sunt influențate de  acțiunile și binecuvântarea lui. Vom revedea acest program sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 15.30, la TVR 1.

„E ortodox, nu catolic, însurat cu o peruancă, are o fetiţă şi un băiat, botezat de Papa Francisc şi este, de 6 ani, chelnerul Papei. Venise la întâlnirea cu mine doar ca să îmi spună că nu doreşte să fie filmat…şi a fost exact opusul”, ne povesteşte Irina Păcurariu despre întâlnirea cu românul care, în fiecare miercuri şi duminică, lua prânzul cu Papa Francisc, atunci când Sfântul Părinte nu era plecat din Vatican. Pe 1 iunie 2019, Suveranul era departe de Santa Marta, reşedinţa lui pontificală, dar aproape de Adjud, locul de unde românul Petru Tâmpău a plecat când avea doar 16 ani. Cel mai mic dintre cei 5 fii crescuţi de o mamă singură, Petru şi-a căutat în Italia un rost şi a ajuns să îl servească pe „Papa de la Roma”, cum auzea în copilărie că era numit liderul bisericii catolice. Puţină lume ştie cum arată acest om cu alură de baschetbalist, schimbat ireversibil de cei şase ani de când trăieşte în preajma Suveranului Pontif.

(w882) Irina Pacu

„După un dialog de o oră, când colegul meu a închis camera, Petru a întrebat dacă vreau să mergem împreună la Santa Marta, casa de oaspeţi unde locuieşte suveranul pontif şi m-a plimbat prin toate locurile care desenază traseul zilnic al marelui lider. Am trecut prin încăperea unde cu doar câteva zile în urmă papa sărutase picioale liderilor din Sudan, am fost în capela unde îşi face rugăciunea de dimineaţă. Nu pentru filmare, doar ca să îmi facă un mare dar. Când am intrat în sala de mese de acolo, am simţit nevoia să mă aşez. Deşi eram doar într-una dintre clădirile Vaticanului, aveam senzaţia că sunt parte dintr-o mare taină. Şi am vrut să n-o pierd. Am băut o cafea şi am plecat fericită, în chicotelile unei maici din India care lucra acolo şi care a strigat după mine: Să nu aruncaţi niciodată cămaşa pe care o purtaţi şi să păstraţi bine poza pe care v-aţi făcut-o aici. Din toată sala asta mare, aţi ales să staţi exact pe scaunul unde se aşază papa pentru a-şi bea ceaiul în fiecare dimineaţă!”

(w882) Irina Pacu

În EXCLUSIVITATE, la TVR1, sâmbătă, 1 iunie, 15.30, în documentarul ROMÂNII ŞI PAPA FRANCISC, îi veţi auzi şi vedea pe Petru şi pe alţi români care trăiesc şi muncesc în preajma suveranului şi pe care Irina Păcurariu i-a găsit şi intervievat la Vatican. Sunt istorii personale ale unor români care, din diverse perspective, au fost în proximitatea Papei Francisc sau ale căror vieţi sunt influenţate de acţiunile şi binecuvântarea lui.

Claudiu Ungureanu, artist, absolvent al unei Universităţi de Arte din România este singurul român care face restaurare şi realizează mozaicuri în atelierul specializat al Vaticanului. Lucrările lui sunt în Catedrala San Pietro, iar portre ale unora dintre foştii papi îi poartă semnătura.

Tot Irina Păcurariu ne face cunoscută istoria preotului Benoni Ambăruş, originar de lângă Adjud, unul dintre cei mai importanţi prelaţi ai Bisericii Catolice. „Nimic din atitudinea sau felul în care îl arată nu îl recomandă astfel. Un om modest, care merge pe scuter, este însă directorul Caritas Roma, cel care decide zilnic soarta a câteva mii de oameni care au ajuns la limita de jos a sărăciei” (Irina Păcurariu).

Irina a mai stat de vorbă cu ei şi cu familiile lor: Rafael, Theea și Alyssa, copiii care au participat în noaptea de Crăciun la Liturghia Papei Francisc şi au fost binecuvântaţi de către el.

În documentarul realizat în 2019, Irina Păcurariu a inclus un interviu E. S. Liviu Petru Zăpîrţan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun. Tot din documentar povestea celor două volume enciclopedice, realizate de Părintele Man, postulator al cauzei de beatificare a celor şapte episcopi romani greco-catolici martiri care vor fi beatificați la Blaj de către Papa Francisc.

Pe 26 aprilie, în ziua în care are loc înmormântarea Papei Francisc, Televiziunea Română nu va întrerupe programele cu publicitate pe toate posturile sale.

Telespectatorii au putut urmări în EXCLUSIVITATE, la TVR1, sâmbătă, 1 iunie 2019, 15.30, documentarul ROMÂNII ŞI PAPA FRANCISC, realizat de jurnalista TVR Irina Păcurariu.

foto: Irina Păcurariu, TVR

 
Fronturile pe care se va desfășura lupta pentru alegerea unui nou Papă

Un conclav format din 135 de cardinali ar putea alege pe cineva foarte diferit de Papa Francisc.

Timișoara - oraș al florilor, al Revoluției, al palatelor, dar şi al delicateselor și al oamenilor cu bun simț

Pe 27 aprilie, cu echipa „Exclusiv în România” dăm o nouă raită prin Timişoara şi în apropierea oraşului de pe Bega. Ca de obicei, Cristian ...

Portretul Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, într-un film documentar la TVR 2

Sâmbătă, 26 aprilie, TVR 2 ne invită să urmărim un documentar excepțional - producţie TVR - dedicat personalității Voievodului Constantin ...