loader
Foto

Românii din străinătate îşi spun povestea în noul sezon “Destine ca-n filme”

Iuliana Marciuc a revenit cu un nou sezon al emisiunii „Destine ca-n filme”.  Urmăriți edițiile în fiecare marţi, de la ora 20:00, la TVR 2.

 

Noii eroi ai “Destinelor” sunt românii de succes din străinătate. Au fost puşi în faţa unor alegeri dificile, au perseverat şi au reuşit. Din 27 septembrie, adevăraţii eroi care au trăit experienţe incredibile, desprinse parcă din scenarii cinematografice, vin la “Destine ca-n filme” pentru a ne povesti experienţa lor.

“Comunitatea eroilor Destine ca-n filme se măreşte cu oameni care au ales să trăiască în afara ţării. Îi vom întreba despre povestea care i-a făcut să ia această decizie şi care au fost momentele de răscruce ale unui destin trăit departe de prieteni, familie sau oameni dragi. Ne vor spune cum au reuşit să ajungă la succes într-o lume diferită, de multe ori cu alte mentalităţi, tradiţii sau religii şi cum au perceput fiecare în parte relaţiile cu ceilalţi”, spune Iuliana Marciuc.

Cu experienţă jurnalistică, dar şi cu sensibilitate şi răbdare, Iuliana Marciuc îşi provocă interlocutorii să vorbească despre momentul care le-a schimbat destinul. Eroii “Destinelor” au înfruntat, uneori, greutăţi mari, sau au fost puşi să facă alegeri dificile. Au perseverat şi au reuşit, iar acum pot deveni un model pentru cei din jur.

Două destine din Torino, oameni cunoscuţi în zilele în care Iuliana Marciuc a însoţit echipa Televiziunii Române la Concursul Muzical Eurovision 2022, deschid prima ediție a noului sezon „Destine ca-n filme”.

Nicolau Bogdan a reuşit într-un timp scurt, pornind de la zero, să ajungă un investitor de succes şi să devină proprietarul restaurantului unde a a început ca simplu ajutor de chelner.

A doua poveste a „Destinelor ca-n filme” îi aparţine lui Daniel Robu. Bărbatul a plecat dintr-un sat din nordul Moldovei iar viaţa l-a adus în nordul Italiei. Avea şapte ani când a intrat pentru prima dată într-un atelier de croitorie, la el în sat, iar visul i s-a împlinit la Torino. Într-o ţară recunoscută în lumea modei, precum Italia, Daniel Robu a devenit un foarte apreciat croitor artizan, recunoscut mai ales în lumea mediului de afaceri, de unde vin o mare parte dintre clienţii săi.

(w882)

“După întoarcerea din Torino, unde am filmat două destine ale unor conaţionali de succes, am profitat de perioada de vară, când mulţi dintre românii care au ales să trăiască în afara graniţelor ţării vin acasă pentru o vacanţă. În vizita petrecută în România, i-am întrebat despre povestea lor de viaţă şi despre cum au reuşit să devină oameni de succes în Turcia, Norvegia sau Marea Britanie. Mi-am petrecut vacanţa alături de ei, iar ei mi-au oferit câteva zile de filmare pentru a arăta telespectatorilor că da, se poate şi poţi ajunge să ai succes oriunde în lume şi că atunci când vrei cu adevărat ceva, tot universul lucrează pentru ca dorinţa să ţi se îndeplinească”, a adăugat Iuliana Marciuc.

Ediţiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...