loader
Foto

Galerie foto

Rivali... în modă: Elisabeta Lipă vs. Sebastian Felix Țopescu

Dezbateri aprinse în emisiunea Marinei Almăşan! Sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 15.00, invitaţii au făcut schimb de opinii, de la generaţie la generaţie, pe teme de modă.

 

În această sâmbătă, invitaţii emisiunii „Rivalii” sunt Elisabeta Lipă, preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj şi vicepreşedinte al COSR, una dintre cele mai mari campioane pe care le-a avut România şi stilistul Sebastian Felix Țopescu, fiul regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu. Invitaţii fac un schimb de opinii, de la generaţie la generaţie, pe teme de modă.

În timpul filmărilor, trăgând cu ochiul la “rivalul său”, Elisabeta Lipă a remarcat stilul tinerilor care se îmbracă extravagant şi își “dotează” înfățișarea cu cercei, inele și belciuge. Fashion editor și stilist, Sebastian Felix Țopescu, care obișnuiește să călătorească în toată lumea, pe la marile evenimente de fashion, a avut replică pe măsură, apărând dreptul tinerilor de a fi nonconformiști. De aici, s-a declanşat o întreagă dispută între cele două tabere de susținători. Cum a evoluat discuţia aflaţi sâmbătă, 26 noiembrie, de la ora 15.00, în emisiunea „Rivalii.... cu Marina Almăşan”, la TVR 2.

(w882)

DESPRE „RIVALII… cu Marina Almășan”

Emisiunea RIVALII… cu Marina Almășan îsi propune să aducă față-n față cele două tabere: tinerii și vârstnicii, primii - cu forța și entuziasmul și celelalte “instrumente” și caracteristici specifice vârstei, ceilalți - cu înțelepciunea, experiența și cumpătarea, pe care le-o oferă anii din buletin.

Un juriu de personalități îndrăgite, din diferite domenii de activitate, va evalua prestația celor doi competitori, decizând în final care dintre ei a întrunit criteriile competiției: charisma, nivelul de pregătire, adaptabilitatea la vremurile pe care le traversăm, capacitatea de a se descurca în anumite situații limită, precum și aceea de a se face plăcut de cei din jur.

Juriul este format din:

- actriţa Emilia Popescu:

- artistul Dan Helciug

- psihologul Eduard Puiu.

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...