PROMO
Realizatorul Rafael Udrişte, alături de invitaţii săi, conf. dr. Carmen Ciornea, de la Universitatea Ovidius din Constanţa, istoricul şi scriitorul Marius Oprea şi, prin Zoom, lector dr. Ionuț Butoi, de la Facultatea de Jurnalism si Ştiințele Comunicării din București vă invită duminică, 10 decembrie, de la ora 17:00, la o dezbatere despre locul și rolul Bisericii Ortodoxe în România în perioada comunistă, la TVR Cultural.
Transformarea comunistă a României a avut implicații directe și dramatice asupra vieții religioase. Adversitatea statului comunist față de orice alte forme de organizare pe care nu le putea controla nu avea cum să nu se reflecte și în politica noului regim față de Biserică.
Locul și rolul Bisericii Ortodoxe, majoritară în România în perioada comunistă, au fost intens discutate și prezentate în ultimele decenii. Tema incită pe mai departe la cercetare și la cunoașterea în detaliu a mecanismelor de relaționare între cele două entități fundamental opuse: o comunitate de credință și un regim care făcea din ateism scopul său principal.
După preluarea puterii de către comuniști, ortodoxia devenea una dintre principalele ţinte ale acestora din urmă. Prin politici strategice, noul stat român, satelit al URSS, intenționa, dacă nu eliminarea ortodoxiei, cel puţin reducerea influenţei acesteia în rândul populaţiei.
Anul 1948 a marcat o cotitură nu doar în istoria României, ci și în istoria Bisericii, care, pentru a nu fi lichidată, a fost constrânsă să se adapteze noii situații din țară.
Dar ceea ce trebuie spus răspicat este că relația dintre Stat și Biserică în perioada comunistă nu a fost nici de dialog și nici de colaborare în sensul literal al cuvântului. Statul comunist nu a avut niciun moment intenția garantării libertății religioase. Dimpotrivă. Controlul excesiv al statului era unul restrictiv si brutal. Dar, în timp ce Statul ținea sub control ierarhia Bisericii, la nivel parohial și monahal, se va contura o rezistenţă surdă şi profundă faţă de regim.
Astfel, ortodoxia devenea, în timpul unui regim anticreștin, o parte fundamentală a vieții private din România. În acesta situație, era dificil, chiar şi pentru un stat totalitar, să anihileze mentalitatea colectivă creștin ortodoxă a poporului român, iar impunerea ateismului devenea practic imposibilă. De altfel, această credință profundă, avea să iasă la lumină, încă din timpul Revoluției din 1989, demonstrându-ne că tocmai credința adânc înrădăcinată a fost principalul resort al rezistenţei anticomuniste din România.
Rezistența a cunoscut numeroase forme, s-a consumat public și privat, deopotrivă, s-a manifestat la intensități diferite și s-a petrecut în felurite medii. Fără dubiu, rezistența a constat în consecvența de a nu deveni altceva.
Despre toate acestea, dar şi despre conferința națională „Rezistenţa Bisericii sub totalitarismul comunist” , organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Ovidius din Constanţa, eveniment care a avut loc la finalul lunii noiembrie, la Constanţa şi la Mănăstirea Dervent, vă propunem să urmăriţi o dezbatere la „Omul şi timpul”, duminică, 10 decembrie, de la ora 17:00, alături de realizatorul Rafael Udrişte şi invitaţii săi: conf. Dr. Carmen Ciornea , de la Universitatea Ovidius din Constanţa, istoricul şi scriitorul Marius Oprea şi, prin Zoom, lector dr. Ionuț Butoi, de la Facultatea de Jurnalism si Ştiințele Comunicării din București.