loader
Foto

Galerie foto

Republica Moldova, între est şi vest. Sâmbătă, la „Breaking Fake News”

PROMO

Tot atunci, despre meciul Trump-Harris şi antrenamentele soldaţilor români în Indonezia. Pe 2 noiembrie, de la 14.30, Marian Voicu ne aşteaptă la ediţia a treia a noului sezon al emisiunii pe care o realizează la TVR 1.

 

Duminică are loc turul doi al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Deși este pentru prima dată când ambii candidați au cetățenie română, cetățenii moldoveni trebuie să aleagă și de această dată între drumul proeuropean și cel prorus. Despre acest subiect aflăm mai multe la „Breaking Fake News”, sâmbătă, în rubrica Povestea săptămânii, unde Marian Voicu îl are ca invitat pe scriitorul, muzicianul şi artistul plastic Mitoș Micleușanu. Ediţia a treia a noului sezon se vede la TVR 1 pe 2 noiembrie, de la ora 14.30 şi în reluare marţi, pe 5 noiembrie, de la 23.00.

(w882) Mitos Micl

(w882) Breaking F

Fraudarea alegerilor de către guvernarea de la Chișinău a fost principala dezinformare pe care a lansat-o Kremlinul imediat după aflarea rezultatului scrutinului din Republica Moldova. Narațiunea a fost preluată și amplificată de platformele și canalele proruse, inclusiv în România. Conspirația săptămânii, cu Tatiana Ţarfulea, vizează această acţiune.

(w882) Breaking F

Şi tot despre Republica Moldova e vorba şi la Istoria și istoriile sale, cu Gabriela Avram. Din 1918 până în 1944 am numit-o „provincia Basarabia”, după 1944, Republica Socialistă Sovietică Moldovenească iar din 1991, Republica Moldova. Românii de peste Prut sunt de peste un secol în căutarea identității și a stabilității...

(w882) Breaking F

(w882) Breaking F

Horia Grușcă, la rândul său, începe Revista presei fake tot din zona sovietică. Propagandiştii Kremlinului continuă să susţină că toate ţările colonizate de-a lungul istoriei de către Rusia s-ar fi alăturat Moscovei... de bunăvoie. Iar dincolo de ocean, susţinătorii lui Donald Trump le prezintă alegătorilor două versiuni ale Kamalei Harris: una pretins antisemită, pentru a-i convinge pe proisraelieni să n-o voteze pe candidată democrată, şi alta destinată americanilor musulmani, în care eventuala înfrângere a republicanului ar aduce, în premieră, evrei la Casă Albă.

(w882) Breaking F

Tot sâmbătă, la „Breaking Fake News”, aflăm că România s-ar pregăti de război antrenându-se prin Indonezia, iar în Republica Moldova războiul e cu cine nu te aștepți - migranții și comunitatea LGBT. Nu în ultimul rând, rușii fac ce știu mai bine când e vorba de alegeri - încearcă să le influențeze pe cele ale americanilor. Spărgătorii de fake news Zaiafet și Geminschi ne pun în gardă...​

(w882) Breaking F

***

„Breaking Fake News” este unica emisiune din piața media din România despre fake news, dezinformare și propagandă, câștigându-și un public fidel în cei 5 ani de existență, permanent conectată la actualitate, de la pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina sau cel din Israel, până la schimbările climatice, criza energetică, epidemia de rujeolă, ascensiunea mișcărilor extremiste etc. Emisiunea realizată şi prezentată de Marian Voicu se vede sâmbăta, la ora 14.30, și în reluare, marți seară, de la 23.00, la TVR 1.

foto: capturi emisie „Breaking Fake News”

 
Munca etnologului și a antropologului în România, în dezbatere la „Deceniul ascuns”

Seria documentară "Deceniul ascuns-mărturii din România anilor 80'” a ajuns la finalul primului sezon. Sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 17:00, la ...

Andreea Răsuceanu:

Invitata Danielei Zeca Buzura la "Mic Dejun cu un Campion", sâmbătă, 28 decembrie, de la ora 10:00, este Andreea Răsuceanu – scriitoare și critic ...

Creștere fulminantă a cazurilor de tuse convulsivă în România, în 2024. De ce sunt atât de mulți copii afectați și cum poate fi prevenită boala

Cu patru decese la sugari și peste 2.000 de îmbolnăviri până la finalul lunii octombrie, față de 16 cazuri în tot anul 2023, infectările cu tuse ...