loader
Foto

Religia în şcoli – subiect la Întrebări şi răspunderi

Reprezintă orele de religie o îndoctrinare a copiilor sau, dimpotrivă, îi ajută să aibă principii sănătoase de viaţă? Remus Cernea şi Gabriela Vrînceanu-Firea au discutat pe acest subiect în ediţia din 4 noiembrie.

 

Ediţia din 4 noiembrie este disponibilă pe www.tvrplus.ro

Copii costumaţi în zombi, vrăjitoare, demoni, monştri, vampiri sau vârcolaci au putut fi văzuţi şi în şcolile primare din România pe 31 octombrie, cu ocazia recent adoptatei sărbători de Halloween în ţara noastră. Evenimentul a stârnit numeroase controverse în societatea civilă, în rândul bisericii şi în presă, zeci de ONG-uri solicitând Ministerului Educaţiei să ia măsuri pentru oprirea manifestărilor organizate în şcoli la această „sărbătoare satanistă”, pe motiv că acestea ar leza sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copiilor. Pe de altă parte, de curând, deputatul Remus Cernea a declarat că intenţionează să propună modificarea legii care prevede obligativitatea orelor de religie în şcoli.

Ediţia din 4 noiembrie a dezbaterii Întrebări şi răspunderi de la TVR 1 aduce telespectatorilor un nou subiect de actualitate – „Religia în şcoli”. Vin să discute cu Radu Preda pe această temă acelaşi Remus Cernea, alături de Gabriela Vrînceanu Firea, în calitate de senator PSD. Reprezintă orele de religie o îndoctrinare a copiilor, aşa cum au fost catalogate, sau dimpotrivă, îi ajută să aibă principii sănătoase de viaţă? Dezbaterea poate fi urmărită luni, de la 18.50, la TVR 1 şi online, pe portalul video al Televiziunii Române, www.tvrplus.ro.

Întrebări şi răspunderi este emisiunea de luni din tronsonul de dezbateri programate de luni până vineri, de la 18.50, la TVR 1 în această toamnă. În aceeaşi serie de talk-show-uri pe teme sociale, politice şi economice de actualitate se regăsesc Interes general, cu Sorin Burtea (marţi), La vârf, cu Mihai Rădulescu (miercuri), Ora de business, cu Moise Guran (joi), respectiv Calea europeană, cu Dan Cărbunaru (vineri). Ediţiile anterioare ale emisiunii au mai adus telespectatorilor dezbateri pe tema noului Cod Rutier sau a consumului de droguri.

 

Despre Întrebări şi răspunderi:

Din 7 octombrie, jurnalistul Radu Preda aduce la TVR 1, în fiecare luni, de la ora 18.50, Întrebări şi răspunderi, o dezbatere pe teme social-cetăţeneşti de actualitate, în care moderatorul şi invitaţii săi, poziţionaţi diferit faţă de subiectul de discuţie, pun întrebări, caută răspunsuri, dar şi... răspunderi. Principalul rezervor de subiecte este domeniul social-cetăţenesc, prioritate având controversele, fără a ignora însă criteriul relevanţei pentru public. Invitaţii sunt reprezentanţi ai autorităţilor, la nivel cât mai înalt, specialişti, condiţia esenţială pentru a participa fiind expertiza în raport cu tema de discuţie. Emisiunea cuprinde reportaje, opinii relevante, reportaje de stradă, materiale de arhivă.

 
Roxana Zamfirescu: „Mi-a rămas în amintire Drăgaica din vremea copilăriei mele”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

publicat: Joi, 19 Septembrie 2024

Televiziunea Română invită publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture demersului umanitar.

Când ar trebui să mergem la doctor, dacă avem probleme cu somnul. Apneea, dușmanul tăcut din timpul nopții

Atunci când ne trezim obosiți dimineața, deși am dormit un număr suficient de ore, ori, dimpotrivă, ne luptăm frecvent cu insomniile, este ...