loader
Foto

Referendum: Se vor descurca europenii fără gazul rusesc? | VIDEO

Pe 3 octombrie, Mihai Rădulescu ne-a propus spre dezbatere un subiect arzător. Invitații au discutat despre felul în care este posibil să fie afectată populația europeană în prima iarnă fără gazul rusesc. De la ora 21:00, la TVR INFO.  

 

Europa se află în fața uneia dintre cele mai dure încercări din istoria sa: prima iarna fără gazul rusesc, de care depindea în proporție de 40% înainte de invazia Rusiei din Ucraina.

Războiul a dus deja prețurile la energie și gaze la niveluri de neimaginat acum un an, în timp ce livrările Gazprom, reduse considerabil între timp, ar putea fi întrerupte total.

Cum va fi afectată populația? Cum vor fi afectate economiile țărilor europene?

Vor rezista europenii chiar și în scenariul energetic cel mai rău?

 

​Vladimir Puțin a declarat, sfidător, că mizează pe iarna grea și pe lipsa resurselor de gaze pentru ca Europa să convingă Ucraina să accepte un armistițiu agreat de Moscova. Occidentului îi va îngheța coada la iarna, precum lupului dintr-un basm rusesc, spunea dictatorul de la Kremlin.

Solidaritatea europeană și planuri eficiente în materie de energie ar putea fi răspunsul potrivit la aceste fantezii. Avem de-a face deja cu un asemenea răspuns?

S-a analizat, concret, pe parcursul emisiunii, cât de eficiente sunt măsurile luate la Bruxelles și București. Au fost evaluate corect toate aspectele, pentru a ști la ce să ne așteptam la iarna și cum vom face față crizei energetice și scumpirilor în lanț.

INVITAȚI:

RADU DUDĂU, specialist energie

CRISTIAN FELEA, expert mine, petrol și gaze

FLORIN ANDREI, macroeconomist

CRISTIAN DIMITRIU, jurnalist pe domeniul economic

EUGENIA GUSILOV, expert energie

***

Telespectatorii sunt invitaţi să-şi exprime opiniile pe platformele online stiriletvr.ro şi hotnews.ro, precum şi pe pagina de Facebook Referendum. Cele mai interesante comentarii şi întrebări vor fi prezentate în emisiune.

Emisiunea se difuzează în direct pe TVR+. Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...