loader
Foto

„Punctul critic” – platforma vocilor din societate. 100 de ediţii „Punctul critic” la TVR 1

Pe 22 mai, în ediția aniversară și într-o formulă inedită, Bogdan Muzgoci şi invitaţii lui au accentuat importanța dezbaterii în societate. Mai ales în societatea românească. Ediţia integrală poate fi vizionată pe TVR+.

 

„Punctul critic”, emisiunea care pune dialogul în prim plan, a ajuns la ediţia cu numărul 100 la TVR 1.

„Dacă nu am fi la un talk show serios, am putea spune, de exemplu, că în numerologie 100 înseamnă energie, autodeterminare, independență și potențial infinit. Dar suntem, din fericire, la o emisiune de dialog din grila de programe a primului post al televiziunii publice. O emisiune care, de-a lungul a două sezoane, a adus în discuție cele mai importante teme ale societății românești de azi”, a punctat în deschiderea programului Bogdan Muzgoci.

Teme economice, teme sociale, teme culturale. Teme pe care alții le evită, pentru că sunt prea complexe sau prea dureroase. Teme care au fost ulterior preluate și pe alte platforme media. Titluri unul și unul, care vorbesc despre acele probleme care au atins un punct critic: confruntarea noastră cu tehnologia, consumul de droguri, violența în familie, managementul deșeurilor, nevoia de cultură, singurătatea și fragilitatea vârstnicilor, sărăcia și problemele majore ale sănătății în România - toate acestea s-au regăsit în ediţiile „Punctul critic” difuzate de TVR 1 începând din 23 octombrie 2023.

Pornind de la cazuri sau situaţii particulare, fiecare ediţie a emisiunii pune în valoare elementele esenţiale pentru a înţelege fenomenele dezbătute. Moderatorul Bogdan Muzgoci şi invitaţii săi caută să identifice căile de acţiune şi soluţiile, pentru ca „punctul critic” al subiectului zilei să poată fi depăşit cu bine. Co-moderator al fiecărei ediţii este unul dintre jurnaliştii sau prezentatorii TVR, bun cunoscător al temei discutate.

Invitați extraordinari, specialiști, reprezentanți ai autorităților și oameni care pun mâna și fac ceva pentru a schimba situațiile critice aduse în discuţie au venit în studioul emisiunii pentru a clarifica, explica, duce mai departe, îmbogăţi, analiza temele lansate. Căci acesta este, de altfel, scopul emisiunii: dezbaterea, schimbul civilizat și eficient de idei, analiza problemelor și găsirea soluțiilor.
La ediţia cu numărul 100, într-o formulă inedită, gazda programului, Bogdan Muzgoci şi Mirela Bucovicean, antreprenor şi co-moderator, i-au avut invitaţi pe jurnaliştii TVR Măriuca Mihăilescu, Cristian Tabără şi Cristian Petru.

(w500)

„O dezbatere echilibrată la televizor nu doar informează, ci și educă publicul, promovând un dialog sănătos și constructiv. Într-o lume în care opinia devine prizoniera taberelor, echilibrul este esenţial. 100 de editii de Punctul critic, în care o super echipă a reuşit să găsească mereu tonul potrivit!”, a subliniat Măriuca Mihăilescu.

Mai există o etică a dezbaterii? Cum arată dezbaterea în mediul online? Mai avem nevoie de dezbatere? Sunt câteva dintre întrebările pe baza cărora cei trei invitaţi au discutat în ediţia cu numărul 100 „Punctul critic”. „E o imensă nevoie de o dezbatere corectă”, a concluzionat Cristian Tabără. Dar întreaga ediţie despre importanța dezbaterii în societatea românească poate fi vizionată aici.

Emisiunea „Punctul critic” se vede la TVR 1 în zilele de luni, marţi şi miercuri, de la ora 18.30.

Edițiile emisiunii sunt disponibile online pe TVR+.

 

 
Roxana Zamfirescu: „Mi-a rămas în amintire Drăgaica din vremea copilăriei mele”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

publicat: Joi, 19 Septembrie 2024

Televiziunea Română invită publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture demersului umanitar.

Când ar trebui să mergem la doctor, dacă avem probleme cu somnul. Apneea, dușmanul tăcut din timpul nopții

Atunci când ne trezim obosiți dimineața, deși am dormit un număr suficient de ore, ori, dimpotrivă, ne luptăm frecvent cu insomniile, este ...