loader
Foto

Campania TVRi dedicată IEI, îndrăgită de românii de pretutindeni

PROMO

TVR Internaţional a derulat, timp de trei săptămâni,  o campanie-concurs menită să promoveze cămaşa tradiţională românească şi să aducă un plus de vizibilitate postului în mediul online.

 

Campania "Promovează Român(IA) oriunde te-ai afla!" s-a desfăşurat în perioada 6-24 iunie pe pagina de Facebook a postului TVR Internaţional, la TV și pe site-ul – tvri.tvr.ro.

Proiectul a cuprins atât materiale video pentru diseminarea de informaţii despre portul tradiţional al iei, cu peste 5.000 de vizualizări într-o singură zi, cât şi o ediţie specială de Ziua Universală a Iei şi un concurs cu premii constând în obiecte vestimentare oferite de partenerul nostru, IIANA.

Concursul s-a derulat pe pagina de Facebook a TVR Internaţional şi s-a bucurat de succes, mai ales în rândul tinerilor. Zeci de concurenţi au răspuns provocării, au încărcat fotografii cu ei purtând ii şi ne-au scris poveştile respectivelor cămăşi sau ne-au explicat de ce iubesc iile.

Ca urmare a acestui proiect, a crescut interactivitatea pe pagina de Facebook, în paralel cu numărul de like-uri. În articolele postate pe tvri.tvr.ro a fost promovată atât competiţia, cât şi tradiţia iei, cu ajutorul vedetelor postului care au îmbrăcat câte o cămaşă românească şi s-au lăsat fotografiate.

În această competiţie s-au înscris români de pretutindeni care au răspuns cu drag proiectului nostru de a promova tradiţia universalei cămăşi româneşti. Fotografiile din concurs au adunat aproape 3.700 de like-uri. Prietenii TVR Internațional au postat peste 280 de comentarii în concurs.

Pe 24 iunie, de Ziua Universală a Iei, au fost anunţaţi cei trei câştigători ai competiţiei. Doi dintre ei au intrat în direct, în ediţia specială a emisiunii “Articolul VII”, la TVR Internaţional.

IIANA, sponsorul competiţiei, a răspuns cu inima deschisă provocării noastre şi astfel am oferit ca premii trei ii superbe, pe care le îmbracă Andreea Roşu (21 de ani, studentă), Andreea Teodora Topor (24 de ani, studentă) şi Iuniana Daniela Popescu (39 de ani, membră a unei asociaţii din Italia).

“Ne bucură foarte mult impactul acestei campanii şi, mai ales, poveştile pe care telespectatorii le-au făcut cunoscute în proiectul „Promovează Român(IA) oriunde te-ai afla!”. Acestea demonstrează că erau dornici să-şi exprime gândurile, opiniile prin intermediul TVR Internaţional. Considerăm că astfel de campanii trebuie diversificate, de aceea echipa TVRi face eforturi în acest sens”, susţine Cristina Leorenţ, Producător Executiv al TVR Internaţional.

foto: IIANA

 
Contractul de întreținere. Drepturi și obligații

Contractul de întreținere. Drepturi și obligații

publicat: Marţi, 12 Noiembrie 2024

Ce presupune „Contractul de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager”? Cât de des optează oamenii pentru o astfel de ...

Mariana Cîmpeanu: ’Toate drumurile duc la atelier, orice aş face’’

Toamnă pe strada Biserica Amzei. Nici nu ne gândeam că multe dintre culorile acestea prăfos aurii sau siluetele arborilor aflaţi în plină ...

Cariere de succes: Cătălina Bălan și pasiunea pentru politologie, publicistică și poezie (I)

Cătălina Bălan s-a născut în Republica Moldova și locuiește la București de peste douăzeci de ani. A urmat cursurile Facultății de Științe ...