UPDATE: "Zi că-ţi place!" este disponibil acum pe TVR+.
„Zi că-ţi place!”, realizată după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, în regia lui Cornel Mihalache. Din distribuţie fac parte Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.
„Acţiunea se petrece seara, târziu, în garsoniera unei femei singure. Acolo există un televizor şi un pat. Uneori, pe orice canal ai da, priveşti aceeaşi emisiune, oricum te-ai cuibări în pat, el rămâne gol.” Astfel îşi începe autorul Valentin Nicolau piesa de teatru (pentru scenă sau ecran) ZI CĂ-ŢI PLACE. Lucruri simple, relaţii simple. O cameră, o femeie, un pat şi un televizor. De 25 de ani suntem sub supravegherea unui televizor. Cine are telecomanda în mână devine împărat. Telecomanda devine sceptru...
„Filmul nostru nu e un documentar, cu toate că foloseşte imagini din arhivă. Nu e o ficţiune doar pentru că sunt şase actori frumoşi. Filmul meu este ca viaţa noastră, un amestec de realitate şi ficţiune. Ce credem noi că e aleatoriu e scris demult, ce vedem că e perfect şi fix este, poate, de o stranie improvizaţie. Trăim docu-ficţionar. Suntem personaje într-un docu-fiction. Şi ne şi place”, spune Cornel Mihalache.
Docuficţiunea „Zi că-ţi place!” a avut avanpremiera la finele săptămânii trecute la Cinema Studio, în prezenţa câtorva actori din distribuţie – Meda Victor, George Ivaşcu şi Mircea Albulescu, dar şi a echipei de producţie. Au luat cuvântul în faţa unui public numeros prof. univ. dr. Laurenţiu Damian (Preşedintele Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), Demeter Andras (coordonator cu atribuţii de Director al Casei de Producţie TVR), scriitorul Valentin Nicolau şi regizorul Cornel Mihalache.