loader
Foto

Premieră la TVR 1: „Catherine - bucătar în Italia”

Catherine Fulvio, un chef irlandez îndrăgostit de savoarea și aromele din sudul Italiei, ne așteaptă cu rețete și imagini spectaculoase siciliene, din 8 iunie, de luni până vineri, la ora 13.30, la TVR1.    

 

Din 8 iunie, Catherine Fulvio, bucătar-șef irlandez, autor de cărți gastronomice și profesor de artă culinară, ne prezintă savoarea și aromele sudului Italiei, într-o serie documentară absolut... delicioasă! Cele opt episoade ale serialului „Catherine - bucătar în Italia” (CATHERINE’S ITALIAN KITCHEN, Irlanda, 2009) pot fi văzute de luni până vineri, de la ora 13.30, la TVR 1.

(w882)

(w882)

În fiecare episod, pe lângă trei rețete ale unor mâncăruri tradiționale siciliene după care îți lasă gura apă, vom admira peisaje spectaculoase, vom vizita orașe și vom petrece cu localnicii la ei acasă.

(w882)

Rețete clasice, dar cu o tușă personală, de pizza, paste sau risotto, precum și aromatul lichior limoncello sau pâinea stromboli cu mozzarella și pancetta sunt doar câteva dintre propunerile Catherinei pentru mesele noastre. Entuziasmul contagios al gazdei în tot ceea ce face insuflă și privitorilor pasiunea pentru mâncarea siciliană.

(w882)

Cu multe idei de pus în practică și cu poftă mare... de gătit ne așteaptă „Catherine - bucătar în Italia” de luni până vineri, de la 13.30, la TVR 1.

(w882)

 

 
Concursul „Enescu”: Roman Lopatynskyi, unul dintre cei mai lăudați tineri muzicieni din Ucraina, este câștigătorul Secțiunii „Pian”

Muzicianul Roman Lopatynskyi, din Ucraina, a fost desemnat câștigătorul Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului Internațional „George Enescu” - ...

„Regele” continuă să creeze impact în lumea fotbalului românesc

„M-am născut să câștig, nu să exist”, mărturisește Gheorghe Hagi, liderul generaţiei de aur din fotbalul românesc, dezvăluind o mentalitate de ...

Educația axată pe curiozitate și întrebări

Educația axată pe curiozitate și întrebări

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Într-o societate dependentă de știință și dezvoltare, curiozitatea constituie forța motrice pentru învățare, idei noi și inovație. Cum pot ...