loader
Foto

Poveştile unei Românii multietnice, în „Cultura minorităţilor”, la TVR Cultural

„Kultikon”, „#Etnikult” şi „Kultur um 2” sunt emisiunile pe care secţiile pentru minorităţi ale Televiziunii Române le propun telespectatorilor TVR Cultural, de luni până vineri, de la ora 14.00.

 

Relansarea postului TVR Cultural aduce şi reprezentanţilor minorităţilor naţionale emisiuni dedicate. Din 5 decembrie, de luni până vineri, de la ora 14.00, urmărim „Cultura minorităţilor”, sub umbrela căreia se regăsesc emisiuni realizate de secţiile Maghiară, Germană şi Alte Minorităţi ale Televiziunii Române.

Luni, de la 14.00, precum şi joi, la aceeaşi oră, iubitorii de cultură maghiară se vor bucura de „Kultikon”, programul ce le intermediază întâlniri cu scriitori, artiști plastici și muzicieni maghiari, dar îi ţine la curent şi cu lansări de carte și vernisaje.

„#Etnikult” este noua producție a Secţiei Alte Minorităţi, emisiune ce poate fi văzută marţi şi vineri, la TVR Cultural. Poveştile unei Românii multietnice sunt aduse în prim plan: un ciocolatier armean, un designer vestimentar bulgar, un bijutier grec, alături de istoria unei clădiri proiectate de un arhitect italian sau monografia unei localităţi unde trăiesc doar sârbi sau cehi, aşa cum se întâmplă în Clisura Dunării. Pe 6 decembrie, de la ora 14.00, descoperim cultura armenească într-o ediție semnată de Camelia Văcaru. Aflăm despre un proiect modern și inedit, „Culese din Armenia”, semnat de trupa Subcarpați în colaborare cu Uniunea Armenilor din Romania, discutăm cu poeta armeancă Ligia-Verkin Keșișian și ascultăm muzica interpretată de Cvartetul Arsen Petrosyan la Festivalul de Muzică Veche București.

Ediţia „#Etnikult” de vineri, 9 decembrie, la aceeaşi oră, ne relatează istoria mai puțin cunoscută a Peleșului, Castelul regilor. Despre etniile care au clădit opera lui Carol I, într-un film documentar semnat de Irina Irșai.

Iar Secţia Germană ne dă întâlnire la TVR Cultural în fiecare zi de miercuri, de la 14.00, la „Kultur um 2”. Emisiunea îşi propune să popularizeze cultura germană din România şi nu numai, prin intermediul creatorilor din toate domeniile culturale. O incursiune în creaţia de limbă germană. Pe 7 decembrie îl cunoaştem pe Jan Koneffke, un scriitor din Germania stabilit în România şi ascultăm poveştile sale pline de har despre locuri şi oameni.

 
Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...

Cult@rt: Festivalul Internaţional de Teatru Transilvania

Cult@rt: Festivalul Internaţional de Teatru Transilvania

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Evenimentul cultural va avea loc între 3 şi 6 octombrie 2024, oferind o celebrare impresionantă a artei în toate formele sale. La prima sa ...