loader
Foto

Galerie foto

Poveștile fascinante ale lumii continuă la TVR 2, cu documentarele 360°-Géo

Din Angola, până în Australia, Vietnam și Spania, jurnaliștii de la Arte France ne aduc noi documentare despre tradițiile oamenilor, societățile în care traiesc și mediul înconjurător. De la ora 17:00, de luni până vineri, la TVR 2.

 

Angola - Trenul speranţei (luni, 14 martie, ora 17:00)

Angola – ţară africană de pe coasta Atlanticului - este în schimbare după decenii de război civil. În timp ce la Luanda, capitala ţării, extracţia masivă de petrol provoacă o explozie astronomică a preţurilor, alimentând o dezvoltare economică de o amploare necunoscută până acum, regiunile rurale rămân izolate.

Dar lucrurile ar trebui să se schimbe: angolezii care trăiesc în afara capitalei speră că redeschiderea liniei ferate spre Benguela le va permite să facă comerţ şi să-şi îmbunătăţească viitorul. (Angola, le bonheur est dans le train, Franţa-Germania, 2010)


Taipan - Cel mai veninos şarpe din lume (marți, 15 martie, ora 17:00)

În vastele zone deşertice ale Australiei trăiesc animale sălbatice, precum şerpi sau păianjeni. Unele dintre ele se numără printre animalele cele mai veninoase de pe planetă. Este cazul taipan-ului, despre care se spune că e cel mai periculos din lume.

Veninul unei muşcături ar putea ucide până la o sută de persoane. Dar tot veninul său - utilizat ca medicament - poate salva vieţi, cu condiţia ca cineva să se aventureze să prindă acest animal extrem de periculos. (Taipan, le serpent le plus venimeux au monde, Franţa-Germania, 2010)


Pe urmele râsului iberic (miercuri, 16 martie, ora 17:00)

Râsul iberic trăieşte în Andaluzia şi este o specie pe cale de dispariţie, iar ea ar putea fi prima specie care ar dispărea după pisica cu dinţii-sabie, care s-a întâmplat în urmă cu 10.000 de ani  De peste un deceniu, apărătorii săi spanioli se străduiesc să-l salveze.

Timp de şase luni, echipa de realizatori i-a însoţit pe cei care se luptă ăentru salvarea ultimilor râşi din Spania, iar în reportajul de sâmbătă vom vedea dacă eliberea unui grup de râşi de către grupul de cercetători „Life Lince” va duce la crearea unei populaţii permanente. (Sur la trace du lynx iberique, Franţa-Germania, 2011)


Majuli – Tărâm al apelor, tărâm al călugărilor (joi, 17 martie, ora 17:00)

Documentarul urmăreşte primii paşi făcuţi în mânăstire de Lohit, un băieţel de 4 ani, care pleacă pe Majuli, cea mai mare insulă fluvială din lume, aflată în India. Este o mare onoare pentru o familie când un băieţel este primit într-una dintre mânăstirile de pe insulă.

Călugării se roagă ca insula să nu fie înghiţită de apele fluviului Brahmaputra, dat fiind că în 60 de ani apa a erodat circa o treime din suprafaţa ei. (Majuli, terre des eaux, terre des moines, Franţa-Germania, 2012)


Vietnam - Paradis minat (vineri, 18 martie, ora 17:00)

În fiecare an, sunt descoperite noi specii de plante şi de animale în Parcul Naţional Phong Nha-Ke Bang, în pofida braconajului şi a despăduririi.

Aceste păduri poartă încă stigmate de pe urma războiului din Vietnam: bombe şi obuze ce nu au explodat la impact, şi pe care localnicii le strâng pentru a le vinde. Un comerţ nu fără riscuri. (Vietnam, paradis mine, Franţa-Germania, 2010)

 

 
Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...

Regizorul Silviu Purcărete, omagiat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

În cadrul „Săptămânii Purcărete”, iubitorii de cultură se pot delecta cu cinci dintre spectacolele apreciate ale marelui regizor, precum și cu ...