PROMO
Invitații Marinei Constantinescu la ediția emisiunii „Nocturne” de duminică, 23 aprilie, ora 24.00, au fost pianiștii Daria Tudor si Florian Mitrea, doi tineri care au plecat de mici pe acest drum nobil.
Amândoi stiu, simt că muzica este despre oameni, societate, despre un context sau altul și că este pentru public.
"Pentru a face artă îți trebuie un anumit temperament. Daca vrei predictibilitate, poate nu e cazul". (Florian Mitrea)
Cei doi s-au cunoscut în timpul Concursului Enescu din 2018 și de atunci au construit o legătura onestă, cântă și lucrează împreună. Ideea de competiție e depășită în cazul lor, pentru că amândoi consideră că cea mai bună întrecere a unui artist este cu el însuși.
Daria Tudor a început această călătorie la 4 ani, iar de la 9 ani a locuit departe de familie, în căminul Liceului Dinu Lipatti. Si, ca orice om foarte ambițios și conștiincios, este și foarte mândră de independența ei precoce.
Pentru că profesorul ei, de la care simțea că are atât de multe lucruri de învățat, predă la Berlin, Daria s-a stabilit și ea acolo.
"Pentru cineva care studiază în străinătate, așteptarile sunt foarte mari când urcă pe o scenă de acasă. Acasă nu poti să dezamagești, nu vrei să închizi ușile în țara ta." (Daria Tudor)
În prezent, Daria face un master la Munchen și unul la Berlin, dar are și o licență în jurnalism, care e "în pauză", momentan.
Florian Mitrea a făcut primele clase la Liceul Tudor Vianu, un liceu real. Părinții, nefiind din lumea artelor, au considerat că acest drum este cel potrivit fiului lor. Numai că Florian a ales altfel pentru viața lui. Si, pentru că a obținut o bursă la Academia Regală din Londra, a plecat acolo să studieze cu Diana Ketler, profesor de pian.
"Așa e în muzică, se pleacă după profesor." (Florian Mitrea)
În vorbele lor detectăm o ușoară suferință. A "trădătorilor" care au plecat în străinătate. Pe de altă parte, în România nu li se găsește un loc. Amândoi luptă să se detașeze de această percepție.
"Am senzația că românului îi este frică să fie fericit." (Daria Tudor)
Despre curajul de a testa noi și noi orizonturi, despre ce se află în spatele performanței, despre disciplina și rigoare la vârste înduioșător de mici, duminică, 23 aprilie, ora 24.00, la Nocturne, emisiune difuzată de TVR 1. Ea poate fi urmărită și pe TVR+.
***
Moderator şi realizator: Marina Constantinescu
Regia artistica: Aurel Badea
Producător: Oana Cucuruzeanu