loader
Foto

PHILOMENA - filmul cu 33 de premii şi 80 de nominalizări - premieră la TVR

Duminică, 4 octombrie, de la ora 22.10, la Filmul de artă, TVR 2 a programat un film emoţionant, cu Judi Dench şi Steve Coogan în rolurile principale.

 

Drama, bazată pe cartea scrisă în 2009 de jurnalistul BBC Martin Sixsmith, "Copilul pierdut al Philomenei Lee" deţine 33 de premii la marile festivaluri de film: David di Donatello, BAFTA, Festivalul de la Veneţia având alte 80 de nominalizări, printre care patru la Oscar şi trei la Globurile de Aur.

În 1951, tânăra irlandeză Philomena Lee rămâne însărcinată – fără să fie căsătorită – iar părinţii, catolici fervenţi, o trimit să nască la o mânăstire izolată. Timp de patru ani, fata munceşte în spălătoria mânăstirii, văzându-şi foarte rar băieţelul, pe care l-a botezat Anthony. În cele din urmă, copilul este dat spre adopţie unei familii americane, iar Philomena e silită să semneze un contract care-i interzice să-l caute vreodată. După 50 de ani, timp în care şi-a refăcut viaţa, dar dorul de copilul pierdut n-a părăsit-o niciodată, Philomena îi spune povestea ei jurnalistului de investigaţie Martin Sixsmith. Împreună, vor încerca să-l regăsească pe Antony, făcând o călătorie dureroasă, dar necesară, în trecutul care o bântuie pe Philomena.

În rolurile principale regăsim doi actori britanici cu greutate: Judi Dench şi Steve Coogan, cel din urmă colaborând şi la scenariul filmului.

Imediat ce filmul a generat un val de încasări record şi unul emoţional faţă de povestea unei mame care îşi caută copilul, publcul larg a început să ceară informaţii despre povestea reală.

Aşa că jurnaliştii au pornit pe urmele acestui subiect şi au găsit o poveste cel puţin la fel de emoţionantă ca cea din carte şi film.

Copilul irlandez Anthony Lee, devenit Michael Hess după adopţie, a absolvit dreptul şi a îmbrăţişat o carieră în administraţia SUA, având strânse legături cu mediul politic. Încă din facultate şi-a declarat orientarea sexuală şi s-a afişat public cu partenerul său, chiar dacă în anii 80 acest gest era considerat unul aproape sinucigaş pentru o carieră în administraţia SUA. De trei ori a mers în Irlanda la mânăstirea de unde l-au înfiat părinţii americani, pentru a afla informaţii despre mama lui naturală, dar călugăriţele de acolo au declarat că nu au nicio informaţie despre ea. Michael Hess a murit în 1995 (cu 14 ani înainte de apariţia cărţii şi cu 18 ani înainte de film), la vârsta de 43 de ani, de SIDA. Familia din America i-a respectat ultima dorinţă şi l-a înmormântat în Irlanda, în speranţa că mama sa va avea o şansă să îl găsească, fie chiar şi după moarte.

 

***

sursă foto: IMDB

 
Educația axată pe curiozitate și întrebări

Educația axată pe curiozitate și întrebări

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Într-o societate dependentă de știință și dezvoltare, curiozitatea constituie forța motrice pentru învățare, idei noi și inovație. Cum pot ...

Împreună facem bine: Românii continuă să doneze

Împreună facem bine: Românii continuă să doneze

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Impresionați de drama celor cărora apa le-a luat totul, românii au răspuns campaniei Împreună facem bine și au continuat să doneze și duminică ...

Țăst Show – Storceag de cegă și tocăniță de mistreț, la Runcu | VIDEO

Emisiunea "Țăst Show" de la TVR Craiova ne oferă o incursiune delicioasă în gastronomia tradițională românească, cu un episod dedicat ...