loader
Foto

Pensiile speciale ale aleşilor locali, în dezbatere la „Referendum”

Se justifică sau nu pensiile speciale din primării şi consilii judeţene? Mihai Rădulescu şi invitaţii săi au tranșat acest subiect luni, 7 februarie, de la ora 21.00, la TVR1. | VIDEO

 

Prin Codul Administrativ din 2019, aleşii locali (primari, viceprimari, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene) beneficiază de pensii speciale. Plata acestora a fost amânată succesiv de guvernanţi, iar acum, în Parlament se hotărăşte soarta lor. Pe marginea acestui subiect s-a discutat pe 7 februarie la „Referendum”. Consideraţi că aleşii locali ar trebui să primească pensii speciale? ne-a întreabat Mihai Rădulescu luni seară, de la ora 21.00, la TVR1.

Tema emisiunii din 7 februarie este un punct de plecare pentru o dezbatere mai largă despre pensiile românilor. În Parlament, dar şi la Guvern, se află în prezent mai multe documente care ar putea aduce schimbări radicale în sistemul de pensii. Le cere chiar Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit căruia legea pentru sistemul public de pensii ar trebui modificată până în primul trimestru al anului viitor. Planul de Redresare mai prevede şi modificarea legislaţiei privind pensiile speciale, recalcularea tuturor dosarelor de pensii şi dezvoltarea sistemului informativ din cadrul Casei Naţionale de Pensii.

Mihai Rădulescu: „Reforma sistemului de pensii este un subiect major de controversă pe scena politică, inclusiv în sânul coaliţiei de guvernare. Pensiile speciale ale primarilor, prelungirea la cerere a vârstei de pensionare până la 70 de ani, cumulul pensiei cu salariul sunt câteva dintre temele aflate în dispută. Vrem să aflăm cum se poziţionează, concret, partidele în această problemă şi, ca de obicei la Referendum, dorim să aflăm şi opiniile dumneavoastră, telespectatorii TVR, prin comentarii şi vot pe platformele online cunoscute".

Invitaţi în studioul găzduit de Mihai Rădulescu pe 7 februarie au fost: Cătălin Boboc, secretar stat (PNL) în Ministerul Muncii, Radu Oprea, senator PSD, Oana Ţoiu, deputat USR, Emil Drăghici, preşedinte Asociaţia Comunelor din România, primar Vulcana-Băi, jud. Dâmboviţa. Atât ei, cât şi publicul telespectator, au fost invitaţi să răspundă la întrebarea ediţiei.

***

Telespectatorii sunt aşteptaţi, ca de obicei, să voteze şi să trimită comentarii sau întrebări pe platformele cunoscute: stiriletvr.ro si hotnews.ro, Facebook Referendum şi Facebook TVR 1. Începând cu ora 21.00, vor putea şi vota DA sau NU, ca răspuns la întrebarea ediţiei. Evoluţia votului va fi prezentată în timpul emisiunii, iar rezultatul final îl aflăm, ca de obicei, în următoarea întâlnire cu „Referendum”.

Sondajul demarat în ediţia precedentă, în care am fost invitaţi să ne spunem părerea referitor la ameninţarea pe care Rusia o reprezintă pentru ţara noastră, continuă încă atât pe stiriletvr.ro, cât şi pe platforma partenerului media hotnews.ro, iar rezultatul va fi anunţat luni seară, la „Referendum”.

***

„Referendum” este una dintre noile producţii din grila de toamnă a TVR 1, în care o temă de actualitate este susţinută cu argumente de două tabere cu opinii contrare şi la care telespectatorii participă activ, acordându-şi votul pentru una sau cealaltă dintre echipe. Realizator şi gazdă, Mihai Rădulescu, moderator cu experienţă, intervine pentru a asigura echilibrul confruntării. „Referendum” se vede în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1, în direct. Românii din afara graniţelor sunt şi ei invitaţi la vot: emisiunea se difuzează simultan şi la TVR Moldova, iar de la ora 22.50, tot luni, la TVR Internaţional.

 
Concursul Internațional „George Enescu”: TVR Cultural difuzează, în direct de la Ateneul Român, finala la pian

TVR Cultural îi invită pe telespectatori să urmărească duminică, 22 septembrie, de la ora 18.00, finala Secțiunii „Pian” din cadrul Concursului ...

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

Sirma Granzulea, vocea de aur a aromânilor

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Cu ocazia aniversării sale, aducem un omagiu uneia dintre cele mai apreciate voci ale cântecului aromân, recunoscută pentru contribuția sa la ...

Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...