loader
Foto

Galerie foto

„Ora Regelui”, la TVR 1: Emoționantă lecție de istorie la Palatul Elisabeta

În 18 mai 2001, Palatul Elisabeta a redevenit reședința oficială a Familiei Regale. Povestea zbuciumată a unei clădiri simbol - de la reședință princiară, apoi regală, la vilă de protocol în timpul regimului comunist - pe 29 mai, de la 14:30, la TVR1.

 

Asemenea oamenilor, clădirile poartă, în lupta lor cu timpul, povara unui destin. Construit în 1936, din fonduri proprii, de către Principesa Elisabeta, prima fiică a Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, Palatul de pe Șoseaua Kiseleff păstrează în memorie povestea sa zbuciumată, de la reședință princiară, apoi regală, la vilă de protocol în timpul regimului comunist. În 18 mai 2001, a redevenit reședința oficială a Familiei Regale.

(w882)

De atunci, Palatul Elisabeta este locul din care Casa Majestății Sale își duce mai departe misiunea, prin generația regală de astăzi.

(w882)

Reședința găzduiește de la ceremoniile la cel mai înalt nivel, cu șefi de stat și reprezentanți diplomatici, ori cu invitați din toate domeniile societății românești, pînă la întîlnirile de lucru cu echipele Fundației Regale și ale altor organizații pe care le patronează Majestatea Sa Margareta și Alteța Sa Regală Principele Radu.

(w882)

(w882)

Spațiile în care se desfășoară aceste activități au fost deschise din vara trecută către publicul larg și, pe lîngă mobilierul, obiectele personale, cărțile sau colecția de artă, în cadrul expoziției regale au putut fi văzute uniformele și docorațiile Regelui Mihai, fotografii istorice, decorațiile reginelor României, iar acum, seria de machete pentru statuia Regelui Mihai  și linia cronologică a portretelor regilor.  Câțiva voluntari inimoși îi îndrumă și de această dată pe vizitatori, într-o emoționantă lecție de istorie. O vom parcurge şi la „Ora Regelui”, sâmbătă, la TVR 1.

­­­­­­­(w882)

În reportajul filmat la Școala Gimnazială nr. 4 din Turnu Măgurele îi vom cunoște pe dascălii datorită cărora copii din familii cu situații financiare dificile au ajuns să dobândească încrederea în forțele proprii, să fie sârguincioși la învățatură și să își recapete zâmbetul.

(w882)

Proiectul social Școală după școală, din Turnu Măgurele, sprijină 60 de copii, iar povestea o vom afla chiar de la unii dintre ei, la „Ora Regelui”, de la 14.30, la TVR 1.

Ultimul secol, colorat de nunți regale fastuoase, ajunse model pentru tineri, a adus, prin actuala pandemie, provocări neînchipuite. Restricțiile generate de ea au făcut ca 7 din 10 cupluri să își anuleze ceremoniile plănuite pentru nuntă. Activitatea furnizorilor de servicii s-a restrâns, dar pentru cei care au căutat să se reinventeze, s-au născut concepte noi. Despre nunți de poveste și despre aspirația către perfecțiune, vedem un reportaj la „Ora Regelui”.

­­­­­­­„Ora Regelui” se vede la TVR 1 - sâmbătă, 29 mai 2021, ora 14.30, iar la TVR Internațional – în aceeaşi zi, de la ora 17.00.

Producător: Lidia Voicu

Realizatori: Diana Ilica, Adelina Dumitrescu

credit­­­­ foto: romaniaregala.ro

 
Țăst Show – Storceag de cegă și tocăniță de mistreț, la Runcu | VIDEO

Emisiunea "Țăst Show" de la TVR Craiova ne oferă o incursiune delicioasă în gastronomia tradițională românească, cu un episod dedicat ...

Ziua Națională a Vinului: O sărbătoare a tradiției și calității | VIDEO

„Vinul nostru uimitor de bun” este sloganul sub care se va desfășura, în acest an, Ziua Națională a Vinului din Republica Moldova, un eveniment ...

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

1944, anul de răscruce din istoria Iașului | VIDEO

publicat: Duminică, 22 Septembrie 2024

Anul 1944 reprezintă un moment crucial în evoluția orașului Iași, un an marcat de devastarea și transformările profunde cauzate de conflagrația ...