loader
Foto

Galerie foto

O săptămână eclectică, la TVR HD

În luna august, la TVR HD puteţi urmări, pe lângă emisiunile curente, filme, documentare şi transmisiuni speciale. Ce v-am pregătit special în programul săptămânii aflaţi mai jos.

 

Luni, 10 august

Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului (12 august), Casa de Producţie a TVR difuzează în premieră „Profu’ de Religie”, care poate fi urmărită pe TVR HD, de la ora 20.10. „Profu’ de religie” abordează modul în care adevărul poate fi interpretat și manipulat în diverse feluri astfel încât sensul său devine relativ. Credința într-un adevăr unic se sparge în zeci de bucăți. Mai multe detalii aici.

(w882) Profu de r

De la ora 22.30 urmăriţi episodul 75 din “Maşini, teste şi verdicte”, în care Giurgea şi Bratu testează noi modele şi creează poveşti memorabile, exact în spiritul emisiunii. Pe scurt, echipa emisiunii “Mașini, teste și verdicte” a plecat de la ideea că mașinile sunt fiarele care ne aduc bucurie sau libertate, dar nu va uita niciodată că “cea mai bună mașină” este, de fapt, un concept relativ la nevoile fiecărui cumpărător.

Marţi, 11 august

Începem seara cu un film simpatic, “Tată cu normă întreagă”, cu Fiona Gillies, Tom Conti. Amanda e o femeie ambiţioasă, preocupată exclusiv de performanţele sale profesionale, până în clipa în care ticăitul inexorabil al propriului ceas biologic începe s-o îngrijoreze. Atunci, ea hotărăşte să-şi găsească partenerul ideal pentru aducerea pe lume a unui copil: un bărbat frumos, inteligent, iubitor şi mai ales dispus să devină tată cu normă întreagă, pentru ca ea să-şi poată vedea mai departe de carieră. De la ora 20.10.

Apoi, de la ora 22.00 urmăriţi aventura a doi jurnalişti TVR care s-au îmbarcat la bordul Navei Şcoală Mircea, pentru un marş de instrucţie.

De la Primul Război Mondial şi până în prezent, toţi marinarii români îşi fac ucenicia doar pe Bricul Mircea. Strâmtorile Bosfor, Dardanele şi Mesina, în Italia, au fost trecute de Velierul Mircea în marşul său de 40 de zile.

Jurnaliştii români au stat la bordul său timp de zece zile, de la Constanţa, până la Civitavecchia, în Italia. Mai multe detalii aici.

Miercuri şi joi 12-13 august

Miercuri, de la ora 21.50, pornim într-o călătorie marca “Exclusiv în România”, de-a lungul căreia străbatem Transfăgărăşanul.  Zeci de mii de turişti traversează în fiecare sezon Transfăgărăşanul pentru plăcerea condusului şi pentru peisajele unice. În toamna anului 2014, cea mai populară şosea de altitudine a României a împlinit 40 de ani de la inaugurare. Profităm de ocazie pentru a vă arăta toate locurile interesante din împrejurimi.

(w882) Transfagar

Joi, de la 21.50 continuăm călătoria alături de echipa “Exclusiv în România” şi ajungem în Bistriţa. Mergem pe urmele lui Dracula, din Poarta Transilvaniei-oraşul Bistriţa, până în Pasul Tihuţa, locuri unde Bram Stoker a plasat acţiunea romanului sau "Dracula".

(w882) Pasul Tihu

Descoperim rivalul Transalpinei din zona Moldovei-Transrarăul, un nou drum turistic, aflăm secretul pălincii tradiţionale din prune bistriţene, luăm lecţii de călărie la Herghelia Beclean şi încheiem totul la un foc de tabără pe malul lacului Colibiţa, "marea de la munte" cum a fost numit.

Sâmbătă, 15 august

Începem ziua cu transmisiunea specială a slujbei de Sf. Maria, de la ora 10.00 şi apoi o continuăm cu filmul “Legendary – eroul din fiecare”, de la ora 16.10. Cu John Cena, Patricia Clarkson, Danny Glover, filmul este o dramă care spune pvoestea unui luptător.

Mac Chetley promitea să aibă o frumoasă carieră de luptător, dar viaţa îi fusese curmată brusc într-un accident de maşină. Fiul cel mare, Mike, şi el un talentat luptător în liceu, plecase de-acasă, rupând complet legătura cu mama şi fratele său mai mic, Cal. Sperând să-l aducă înapoi pe Mike, Cal intră în echipa de luptători a şcolii, în ciuda faptului că datele sale fizice nu corespund deloc cu dificila disciplină sportivă.

Seara, de la ora 23.00, intrăm în culisele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care a avut loc în perioada 12 – 21 iunie.

(w882) Festivalul

Sub genericul „Growing Smart – Smart Growing”, timp de zece zile, orașul Sibiu s-a transformat într-o scenă uriașă pentru 2.673 de artiști și invitați, din 70 de țări, ce au prezentat 427 de evenimente în 67 de spații de joc, reunind în medie 65.000 de spectatori în fiecare zi.

Duminică, 16 august

Seara de duminică începe cu o călătorie prin ţările Uniunii Europene, în seria de reportaje Europa 360° produse de TVR Timişoara, într-un proiect regional.

De la ora 23.00 pătrunde din nou în lumea teatrului, la Festivalul de Teatru de la Sibiu.

 

Emisiunea „Spirit și Credință”se prezintă ca un moment de profundă introspecție și solidaritate. Sâmbătă, 28 septembrie, pe TVR3 și TVR Cluj, de ...

Ritmuri şi costume în culori vibrante, în noua ediţie de pe scena Festivalului Internațional „Cântecele Munților” de la Sibiu

Spectacolul aniversar ce marchează cei 80 de ani de existență artistică a Ansamblului Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”continuă la TVR 1. ...

Concursul „Enescu”: Concertul final al Masterclass-ului de dirijat, un regal de muzică simfonică, în direct la TVR Cultural

Vineri, 27 septembrie, TVR Cultural difuzează, în direct de la Ateneul Român, concertul final al Masterclass-ului de dirijat, organizat de ...