loader
Foto

Galerie foto

O lecţie de istorie cu David Ionuţ Dumitru, de 8 ani

Cel mai tânăr fan Ora Regelui, invitatul special al Cameliei Csiki în noua ediţie a emisiunii, difuzată sâmbătă, 7 decembrie, la TVR 1.

 

UPDATE: Ediția din 7 decembrie este disponibilă online pe TVR+

David Ionuţ Dumitru are opt ani, dar este pasionat de istorie şi are un respect deosebit pentru Regele Mihai I al României. Sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 13.00, cel mai tânăr fan Ora Regelui a fost invitatul special al Cameliei Csiki în noua ediţie a emisiunii. Ora Regelui se difuzează, ca de obicei, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

Cel de-al doilea subiect al emisiunii aduce telespectatorilor detalii despre călătoria istorică pe care Familia Regală a României a făcut-o cu Trenul Regal, de Ziua Naţională.

Şi tot la Ora Regelui aflăm mai multe despre primul album istoric „Regele Mihai”, lansat de Diana Mandache, un istoric cunoscător al regalităţii. Documentele şi fotografiile inedite au fost scoase din arhive şi dăruite cititorilor de către autoare.

Spectacolul oferit de artiştii bursieri ai Fundaţiei „Principesa Margareta” la Gala „Tinere Talente” i-a întărit convingerea fiicei Regelui Mihai că sprijinul Alteţei Sale Regale oferit acestor artişti, aflaţi la debut, este esenţial. Şi alţi tineri talentaţi se pot înscrie la bursele fundaţiei pentru anul 2014. Mai multe informaţii despre acest subiect pot afla tot urmărind Ora Regelui din această săptămână.

Evenimentul anului 2013 a fost aniversarea publică a Majestăţii Sale Regelui Mihai. Majestatea Sa a fost sărbătorit de câteva mii de români şi la Cluj şi Baia Mare, dar şi în alte localităţi din ţară. Ora Regelui aduce telespectatorilor imagini grăitoare surprinzând aceste momente.

Emisiunea poate fi urmărită şi la TVR Internaţional luni, 9 decembrie, de la ora 21.10.

 

Producător Lidia Voicu

Realizator Camelia Csiki


Despre Ora Regelui la TVR 1:

Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti. În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR - realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Lidia Voicu - apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii. Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro.

 

credit foto: princeradublog.ro

 
Roxana Zamfirescu: „Mi-a rămas în amintire Drăgaica din vremea copilăriei mele”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

Împreună facem bine! –TVR face apel la umanitate

publicat: Joi, 19 Septembrie 2024

Televiziunea Română invită publicul larg, companii, autorităţi, ONG-uri să se alăture demersului umanitar.

Când ar trebui să mergem la doctor, dacă avem probleme cu somnul. Apneea, dușmanul tăcut din timpul nopții

Atunci când ne trezim obosiți dimineața, deși am dormit un număr suficient de ore, ori, dimpotrivă, ne luptăm frecvent cu insomniile, este ...