loader
Foto

Noutăţi în medierea conflictelor, marţi la “Interes general”

Andreea Răduţ, mediator şi Ion Dedu, membru în Consiliul de Mediere au fost invitaţii lui Sorin Burtea, marţi, la TVR 1, de la ora 18.10.

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+

De ani buni, în ţările din vestul Europei şi, mai ales, în Statele Unite ale Americii, medierea este văzută ca modalitatea principală de rezolvare a conflictelor. Din 2013, practicile restaurative au început să devină soluţii şi la noi. Dacă la început aceasta se aplica doar în cauzele civile, judecătorul trimiţându-i la mediator pe cei aflaţi într-un conflict, din februarie anul acesta, odată cu intrarea în vigoare a noilor Coduri, Penal şi de Procedură Penală, aceasta se practică şi în astfel de procese. Până acum se punea accentul pe pedepsirea infractorului şi recuperarea prejudiciului creat victimei şi societăţii. În prezent, medierea aduce în prim-plan nevoile victimei.

Care sunt infracţiunile pentru care se poate apela la mediator, cum se ajunge la retragerea plângerii şi împăcarea părţilor şi, nu în ultimul rând, ce beneficii aduce oamenilor şi statului, aţi aflat în această ediţie.

Cu toate că în procese nimeni nu este obligat să meargă la mediere, soluţiile pe care aceasta le oferă sunt în avantajul tuturor, atât victima, cât şi autorul putând găsi o cale convenabilă ambelor părţi.

Aşteptăm întrebările dumneavoastră pe adresa interesgeneral@tvr.ro şi pe pagina www.facebook.com/InteresGeneralTVR1.

Campania „Solicitaţi bonul fiscal!” continuă cu informaţii utile şi extragere de 5 premii, fiecare de 500 de lei.

***

Emisiunea “Interes general” se difuzează în direct, la TVR 1, poate fi urmărită online, pe TVR+ şi pe tabletă sau mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 
Liana Stanciu: „Românii sunt campioni mondiali, intergalactici și interplanetari la colinde!”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

„M-am născut, probabil, în dorinţa mea de a fi actor”

Regizor, scenarist, preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, actor, tată – Laurenţiu Damian este, cu toate faţetele personalităţii sale, ...

Folclorul românesc, vedetă pe scena Festivalului Internațional „Cântecele Munților” de la Sibiu

Iuliana Tudor ne aduce, la TVR 1, cele mai frumoase spectacole din cadrul ediției cu numărul 49 a Festivalului Internațional „Cântecele ...