loader
Foto

Galerie foto

Noi subiecte în premieră la Documentarele 360° GEO

În fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19.00, la TVR 2

 

În intervalul 7 - 11 aprilie, seria Documentarelor 360° GEO continuă cu noi subiecte fascinante despre lumea care ne înconjoară:

Astfel, luni ne plimbăm prin Grădina din Java. La Jakarta, în Indonezia, un cuplu de vindecători îi tratează pe săraci cu plante din grădina lor. Dealurile din împrejurimile oraşului Bogor reprezintă Grădina Raiului pentru Indonezia – o zonă renumită pentru grădinile sale luxuriante. Aici, oamenii practică o medicină milenară pe bază de plante numită jamu.

Marţi, aflăm cum arată oraşul Ierusalim în zori. Zona veche a Ierusalimului este alcătuită din patru cartiere: evreiesc, armean, creştin şi musulman. Cartierul evreiesc este bogat şi curat. Cel armean pare puţin dărăpănat. Cartierul musulman este suprapopulat şi plin de viaţă, iar cel creştin este invadat zilnic de turişti.Totuşi, ele au ceva în comun: produc zilnic o cantitate uriaşă de deşeuri pe care trebuie să le adune gunoieri de toate confesiunile.

Miercuri, vizităm Toscana – Carierele de marmură. În nord-vestul Toscanei, munţii Apenini adăpostesc cele mai bogate rezerve de marmură din lume. Apreciată pentru culoarea sa albă şi puritatea sa excepţionale, marmura de Carrara este exploatată din timpul Romei antice.

Joi, aflăm cum arată Atacama – viaţa în pustiu. O dată pe an, la începutul lunii septembrie, pe străzile satului Ayquina din nordul statului Chile este sărbătorită Fecioara din Guadalupa, ocrotitoarea deşertului Atacama. Acesta este un eveniment foarte important pentru locuitorii indigeni ca şi pentru cei care au părăsit regiunea în căutarea unor mijloace de subzistenţă.

Iar vineri, mergem la pescuit alături de Pescarii de crabi din Ţara de Foc. Pe la jumătatea lunii iulie, în timpul iernii antarctice, când temperaturile coboară până la minus 20 de grade Celsius, începe în Ţara de Foc sezonul de pescuit al crabului regal de Patagonia, o specie gustoasă şi rară.


 
Folclorul românesc, vedetă pe scena Festivalului Internațional „Cântecele Munților” de la Sibiu

Iuliana Tudor ne aduce, la TVR 1, cele mai frumoase spectacole din cadrul ediției cu numărul 49 a Festivalului Internațional „Cântecele ...

Antonio Colamonici: Am crescut împreună cu lotul României de canotaj

„Mai important decât medaliile este faptul că eu şi echipa României am crescut împreună. În viitor nu este vorba numai despre medalii, scopul ...

Premieră la Concursul „Enescu”: Șase muzicieni participă la masterclass-ul de interpretare dirijorală condus de maestrul Cristian Măcelaru. Intrarea la repetiții, gratuită

Între 23 și 26 septembrie, șase tineri dirijori vor participa la masterclass-ul de interpretare dirijorală condus de maestrul Cristian Măcelaru, ...