loader
Foto

Ne vedem la TVR cu Florin Piersic

Unul dintre cei mai iubiţi actori români a venit la „rendez-vous-ul de la ora cinci” al Marinei Almăşan, pe 8 aprilie, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+ .

 

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

O carieră impresionantă, charismă, temperament, sensibilitate, putere, energie, drag de artă şi de oameni. A interpretat zeci de roluri pe scena Naţionalului bucureştean, dar şi-a pus amprenta şi asupra cinematografiei româneşti, prin roluri dintre cele mai diferite — de la film de acţiune la film istoric, de la comedie la musical. Celebre au rămas personajele sale din filmele cu haiduci — Anghel Şaptecai sau Grigore Pintea, dar rolul cel mai cunoscut şi îndrăgit, cu care aproape s-a confundat în conştiinţa publicului, a fost Mărgelatu. „Cetăţean de Onoare” al mai multor oraşe, distins cu numeroase titluri şi premii şi decorat cu mai multe ordine, actorul este unul dintre cei mai iubiţi români ai zilelor noastre. Vineri după-amiază, Florin Piersic este invitatul Marinei Almăşan la Ne vedem la TVR, emisiune difuzată în direct, de la 17.00, la TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.

În platoul emisiunii vin, ca de obicei, oameni dragi ai actorului, ale căror vieţi sau cariere s-au intersectat, într-un mod frumos şi neaşteptat, cu parcursul lui Florin Piersic: colaboratori, colegi, prieteni. Printre ei se numără actriţa Medeea Marinescu, muzicienii Adrian Romcescu şi George Nicolescu, lor alăturându-li-se şi alţi invitaţi surpriză. Telespectatorii vor descoperi, cu acest prilej, secrete din viaţa marelui actor, vor afla care sunt pasiunile şi preocupările sale, în afara scenei. Nu vor lipsi imaginile de arhivă.

(w882) Marina Alm

Timp de două ore, săptămânal, Marina Almăşan invită în studioul Ne vedem la TVR oameni de succes ai ţării - profesori, actori, medici, sportivi etc. Trupa Andrei Tudor Band aduce culoare muzicală emisiunii, iar telespectatorii fideli au şansa de a câştiga premii oferite de sponsori, participând la concursurile lansate telefonic sau pe pagina de Facebook Ne vedem la TVR.

Emisiunea poate fi urmărită vineri, de la ora 17.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 
”Călător de meserie”, în județul Mureș

”Călător de meserie”, în județul Mureș

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Călătoriile sunt cel mai bun mod de a ne hrăni sufletul și de a ne extinde orizontul. Acceptați provocarea acestei aventuri care să vă aducă ...

Angela Avram: „Pentru noi, sărbătorile şi tradiţiile au fost întotdeauna în familie”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.