PROMO
„Într-adevăr, nu există un singur adevăr. Eu nu cred în istorii oficiale!”, susţine Cristian Manolachi. Tânărul istoric a cercetat avatarurile extremei drepte și complicatul dosar al violenței politice din societatea românească interbelică. Cătălin Ştefănescu l-a provocat la o discuţie pe această temă duminică, 20 octombrie, la TVR 1. De la ora 23.00, la „Garantat 100%”.
Pentru că întotdeauna istoria naşte foarte multe pasiuni, duminică, la „Garantat 100%”, Cătălin Ştefănescu ne invită la o discuţie incitantă cu istoricul Cristian Manolachi. Tânărul istoric cu preocupări în domeniile antropologiei istorice, mentalităților colective, imaginarului social și mitologiilor politice, a cercetat în teza sa de doctorat avatarurile extremei drepte și complicatul dosar al violenței politice din societatea românească interbelică. Lucrarea este publicată la Humanitas cu titlul „Revolverul arhanghelului”, carte care constituie, de altfel, şi baza discuţiei „Garantat 100%” interesante de duminică seară. Noua ediţie „Garantat 100%”, în care Cătălin Ştefănescu a stat de vorbă cu istoricul Cristian Manolachi, s-a văzut la TVR 1 pe 20 octombrie, de la ora 23.00.
„La aproape un secol de la înființarea Mișcării Legionare, ecourile acelei epoci sumbre sunt departe de a se fi stins. Mai mult decât o cercetare istorică, cartea lui Cristian Manolachi este o lecție și un avertisment”, ne este prezentată lucrarea sa pe humanitas.ro.
„Revoluţiile, mişcările acestea mari, fie ele bune, rele, depinde cum le-a interpretat istoria, au fost întotdeauna făcute de tineri”, afirmă istoricul Cristian Manolachi, care, la „Garantat 100%”, ne va vorbi despre naşterea mişcării legionare la noi în ţară, contextul istoric în care aceasta a apărut. Despre legionari – cu bune şi cu rele, despre miturile politice ale legionarismului, dar şi gramatica misticii legionare, despre antisemitismul românesc din perioada interbelică, despre terorismul de stat practicat la adresa mişcării legionare, despre criza economică, apropierea războiului, pe toate acestea ni le-a detaliat invitatul lui Cătălin Ştefănescu duminică seară.
Cum a scris „Revolverul arhanghelului? „Am încercat să o scriu cât mai simplu cu putinţă, pentru că, de fapt, asta este teza mea de doctorat, pe care am rescris-o de trei ori ca să ajung la forma asta. Am încercat ca lucrurile pe care le explic să fie cât mai simplu explicate. Ştiţi care e marea provocare? Să scrii simplu este cel mai complicat”, mărturiseşte Cristian Manolachi la „Garantat 100%”.
Privind în istorie, oamenii au nevoie cumva să idealizeze anumite perioade, cum este, de exemplu, pentru noi, cea interbelică: „Cumva, întotdeauna oamenii au nevoie de repere, trebuie să se raporteze la ceva şi, probabil că de asta se face comparaţia aceasta. (..) Modul în care se pune problema astăzi nu este nici pe departe adevărat. (…) Jumătate dintre ţărani erau analfabeţi, un million dintre ţărani locuiau în aceeaşi cameră cu vitele sau România avea doar 9.000 de medici, la o populaţie de 18 milioane de locuitori”, subliniază istoricul.
Şi de ce discuţia se poartă în jurul mişcărilor totalitare tot mai mult în ascensiune... Explică tot Cristian Manolachi: „Mişcările totalitare sunt, de fapt, nişte religii ale secolului 20 care au cam aceleaşi apucături, aceleaşi metehne”. A explicat mai mult duminică seară, la „Garantat 100%”.
Care e rolul istoricului în zilele noastre? „Eu cred că istoricii au în mod natural vocaţia de a înţelege prezentul print trecut. Eu nu cred în istoricul militant, istoricul activist, care vrea să-i convingă pe unii oameni de o teorie, ci cred că istoricul trebuie să fie sincer şi onest. Pentru că, într-adevăr nu există un singur adevăr. Eu nu cred în istorii oficiale. (…) Există un istoric francez care spunea că atunci când va exista o singură istorie, o istorie oficială, asta va însemna, de fapt, sfârşitul istoriei”, punctează tot Cristian Manolachi.
Despre Cristian Manolachi
Pe lângă cercetarea „Revolverul arhanghelului”, „cu atât mai actuală azi, când fenomenul violenței își face din nou loc în societate” (Toader Nicoară), în cadrul cercetării postdoctorale, Cristian Manolachi s-a ocupat de marile afaceri de corupție ale României, o abordare culturală, de durată lungă – secolele XIX–XXI –, a cauzelor, implicațiilor și consecințelor acestui fenomen. S‑a implicat activ și în viața cetății, prin activități de popularizare a istoriei, la emisiuni cu teme istorice, la radio sau televiziune, prin intermediul conferințelor publice sau al meselor rotunde, dar și în calitate de coordonator al Centrului de Cultură Urbană din Cluj‑Napoca.
credit foto: Garantat 100%, humanitas.ro