loader
Foto

Galerie foto

Miloš Forman, în prim plan la „Filmul de artă” cu „Fantomele lui Goya”

Seria „Filmul de artă”, prezentată de criticul Laurenţiu Damian, ne aduce în această sâmbătă, 9 aprilie, un nou lungmetraj al regizorului de origine cehoslovacă: drama istorică „Fantomele lui Goya”. De la 22:20, la TVR 2.

 

„Fantomele lui Goya” e o producţie americano-spaniolă, regizată de Forman, după un scenariu de Jean-Claude Carrière.  În rolurile principale ne întâlnim cu Javier Bardem, Natalie Portman şi Stellan Skarsgård, iar filmările au avut loc Spania.

În Spania anului 1792, Inchiziţia era încă atotputernică. Obsedat de Ines, tânăra şi frumoasa muză a pictorului de curte Francisco Goya, fratele Lorenzo, inchizitor nemilos, o acuză în mod abuziv pe fată de erezie şi o trimite la închisoare. Pentru Goya, acesta e începutul unei perioade care îi va schimba pentru totdeauna viaţa şi opera.

Deşi filmările au avut loc într-un cadru care respectă rigorile istorice, povestea despre Goya care o apără pe Ines este o ficţiune, la fel care şi părintele Lorenzo sau familia Bilbatúa.

Lungmetrajul a fost lansat şi 2006 şi a fost nominalizat la trei premii Goya (costume, machiaj şi efecte speciale) şi a câştigat premiul Satellite pentru Cele mai bune Costume. Pictorul Goya este interpretat de Stellan Skarsgård, actorul suedez care a mai apărut în filme ca „Melancholia” (de Lars von Trier), „The Girl with the Dragon Tattoo” (David Fincher), „The Avengers”(Joss Whedon)  sau „Nymphomaniac” (Lars von Trier).

Natalie Portman, laureata Premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă, o interpretează pe Inés, dar şi pe fiica sa, Alicia; despre rolul său, actriţa mărturisea într-un interviu că a fost foarte „solicitant”. „Ştiam că va fi greu, dar lucrând cu Milos Forman a fost o oportunintate atât de mare, încât n-aveam de gând să o refuz”, spunea ea într-un interviu pentru BBC.

Părintele Lorenzo este interpretat de Javier Bardem, actorul spaniol laureat al BAFTA pentru Cel mai bun actor în rol principal (Biutiful) şi câştigător al premiilor Oscar şi Golden Globes pentru Cel mai bun actor în rol secundar (No countrz for Old men).

Pentru criticul Roger Ebert, impresionant a fost modul în care actorii şi-au rolurile cu atâta profunzime, având în vedere diferitele straturi ale intrigii care se suprapuneau.

După ce-a părăsit Cehoslovacia, Forman a regizat „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, film care a fost distins cu cele mai importante cinci premii Oscar (Cel mai bun film, cel mai bun actor, cea mai bună actriţă, cel mai bun scenariu, cea mai bună regie), cinci Globuri de Aur, şase premii BAFTA.

***

În fiecare săptămână, TVR 2 aduce Filmul de artă: un adevărat regal cinematografic, unde vom putea urmări filme cu un palmares impresionant la festivalurile de gen din lume, producţii cu mari distribuţii, mari regizori. În plus, regizorul Laurenţiu Damian vine, la fiecare ediţie, cu câte o scurtă prezentare a fiecărei producţii.

De altfel, filmul de sâmbătă, 9 aprilie, este precedat de o intervenție a criticului și profesorului de film Laurențiu Damian. El consideră că „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme, un cinema în care recunoşti autori de geniu: Michelangelo Antonioni, Federico Fellini, Akira Kurosawa, Kim Ki Duk, Lars von Trier, Hou Hsiao Hsien, Ingmar Bergman, Andrei Tarkovski, Orson Welles, Margarethe von Trotta”.

 

 
”Călător de meserie”, în județul Mureș

”Călător de meserie”, în județul Mureș

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Călătoriile sunt cel mai bun mod de a ne hrăni sufletul și de a ne extinde orizontul. Acceptați provocarea acestei aventuri care să vă aducă ...

Angela Avram: „Pentru noi, sărbătorile şi tradiţiile au fost întotdeauna în familie”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.