loader

Margareta Pâslaru, la “Drumul lui Leşe” de Armindeni

PROMO

Duminică, 3 mai, la TVR 2 şi TVR HD, am sărbătorit Paparudele, Caloianul şi Armindeniul alături de Grigore Leşe şi invitata lui specială. De la ora 18.30.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+

Se încheie cea de-a treia săptămână de după Paști, aducătoare de veselie și petreceri.

În hotarul satului au avut loc unele dintre cele mai vechi și fascinante ritualuri: Paparudele și Caloianul. Acestea s-au numărat printre ritualurile de inițiere pentru tinerele fete, transformându-se, în timp, în ceremoniale agrare de primăvară. Ele vor aduce ploile bune, fertilitatea și belșugul verii, ne vor feri de secetă și ne vor aminti de puterea descântecului venit din vremuri de demult.

O altă zi importantă a fost 1 mai-Sărbătoarea de Armindeni, situată sub semnul unei străvechi divinități a vegetației. Ziua s-a serbat pentru odihna pământului, pentru sănătatea și înmulțirea turmelor și a cirezilor. Oamenii au băut vin roșu și pelin pentru a fi "puternici și rumeni în obraji". I se mai spune și "Ziua Pelinului” și este considerată început de vară.

Invitații din această duminică sunt fanfarâșii din Saelele, Teleorman, și cobzarul Constantin Gaciu din Dolj. Ei sunt cei care ne vor duce într-o lume a sonorităților aducătoare de reînnoire a timpului.

 
Anul Nou începe cu stil! Concertul de Anul Nou 2025 al Filarmonicii din Viena, în direct la TVR 1

Ca de obicei, în prima zi a noului an, Concertul de Anul Nou de la Viena este transmis în direct de principalul post al Televizounii Române. Ne ...

Andra Soceanu: „Cel mai frumos Crăciun... m-am bucurat că eram cu toții acasă!”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

De Sărbători, la TVR SPORT

De Sărbători, la TVR SPORT

publicat: Miercuri, 25 Decembrie 2024

Cele mai spectaculoase momente de la Jocurile Olimpice, turneele finale ale Cupei Mondiale la fotbal sau ale Universiadei din 1981 se văd, în ...