loader
Foto

„Lumină din lumină” - Concert de pricesne şi cântece pascale, în premieră la TVR 1

PROMO

În Vinerea Mare, ascultăm şi trăim cântecele pascale şi pricesnele interpretate de grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, Maria Coman, Antonela Ferche – Buțiu, Alexandra Chira și Elena Buda. Pe 3 mai, de la ora 23.00.

 

Un impresionant concert de pricesne și cântece pascale a avut loc la începutul lunii aprilie 2024, la Oradea, sub genericul „Lumină din lumină”, eveniment organizat de Centrul de Cultură al Judeţului Bihor. În premieră, telespectatorii TVR 1 vor putea urmări acest concert vineri, 3 mai, de la ora 23.00.

(w882)

(w882)

Televiziunea Română difuzează în fiecare an, în Vinerea Mare, un program special dedicat semnificației religioase a acestei zilei. Atât în privința conținutului artistic, cât și din perspectiva distribuției alese, proiectul „Lumină din lumină” urmăreşte această idee. Astfel, în Vinerea Mare, ne vom bucura să ascultăm artiști care promovează, prin proiecte valoroase, cântecul pascal și priceasna: grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București, Maria Coman, Antonela Ferche – Buțiu, Alexandra Chira și Elena Buda.

(w882)

(w882)

Vor răsuna împreună cu toaca, instrumentul specific acestei sărbători, interpretări inedite ale pricesnelor, care vor aprinde lumina din sufletul bihorenilor, ca şi al tuturor românilor, cu prilejul Învierii Mântuitorului.

(w882)

(w882)

(w882)

Evenimentul face parte din proiectul „Lumină din lumină”, ce cuprinde o serie de concerte susținute în Oradea și în întreg județul Bihor pe parcursul Postului Mare, prin care este adusă în prim plan valoarea pricesnei drept creație religioasă populară românească.

 
Cum ar trebui abordată greșeala în sport

Cum ar trebui abordată greșeala în sport

publicat: Marţi, 04 Martie 2025

Drumul spre performanță este pavat cu greșeli, fiecare dintre acestea oferind sportivului oportunitatea de a învăța, de a se adapta și de a ...

Montserrat Caballé, soprana care a cucerit lumea – în seria documentară „Legendele operei”, la TVR Cultural

Montserrat Caballé a interpretat toate marile roluri de operă; a cântat cu toți marii tenori; era cerută şi aşteptată peste tot în lume. Aflăm ...

Obezitatea globală: O criză în creștere, cu implicații grave asupra sănătății și economiei

Un nou raport citat de The Guardian avertizează că, până în 2050, peste jumătate dintre adulții lumii și aproximativ o treime dintre copii și ...