loader
Foto

Liga I: CSU Craiova – Dinamo Bucureşti, în direct la TVR 1

Una dintre cele mai mari rivalităţi din fotbalul românesc, în etapa a 15-a a Ligii I: CSU Craiova – Dinamo Bucureşti! Partida a putut fi urmărită în direct la TVR 1 duminică, 25 octombrie, de la ora 15.00.

 

Fotbalul din Liga I continuă la TVR. Etapa a 15-a se vede duminică la TVR 1 şi aduce în faţa iubitorilor sportului cu balonul rotund una dintre cele mai aprinse rivalităţi din fotbalul românesc - cea dintre o echipă a Capitalei şi una a provinciei. Partida dintre CSU Craiova şi Dinamo Bucureşti va putea fi urmărită în direct la TVR 1 şi TVR HD, duminică, 25 octombrie, de la ora 15.00 şi va fi comentată de Marian Olaianos şi Dragoş Bocanaciu.

Prima confruntare a celor două echipe a avut loc acum 51 de ani, pe 5 noiembrie 1964 şi s-a încheiat cu 3-1 pentru Dinamo. Acum 49 de ani s-a maracat cea mai clară victorie directă a echipei din Stefan cel Mare, 8-0 la Bucureşti, cu un hat-trick al lui Frăţilă şi duble semnate Haidu şi Pârcălab.

Craiova a spart gheaţa în 1969, în ultima etapă a campionatului, când a reuşit să obţină un 1-0 în Bănie. Duelurile aprige au continuat în anii 80, mai ales în perioadele în care cele două formaţii reuşeau rezultate excelente în competiţiile europene.

În noiembrie 1989, pe Stadionul Central, în care s-au înghesuit peste 50.000 de olteni, Craiova a învins cu 1-0 (gol Ciurea), ultimul meci direct din perioada comunistă. După Revoluţie, din Oltenia au ajuns pe stadionul din Ştefan cel Mare două echipe ale Universităţii, în frunte cu Claudiu Niculescu şi Flavius Stoican, iar titlul adjudecat de Dinamo în 2002 a fost posibil pentru că Universitatea Craiova, echipa lui Gigi Neţoiu, a învins FC Naţional cu 2-1.

De când s-au reluat duelurile în Liga I, s-au înregistrat două rezultate de egalitate: 1-1 la Bucureşti şi 0-0 la Craiova, iar în turul actualei ediţii a fost 1-0 pentru "câini".
După 14 runde scurse din acest sezon, Dinamo este în clasament pe locul 5, cu 24 de puncte, iar CSU Craiova - un loc mai jos, cu 19 puncte.

 

 
FCSB, început în forţă în Europa League

FCSB, început în forţă în Europa League

publicat: Vineri, 27 Septembrie 2024

Campioana României FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din Europa ...

Tatiana Ernuțeanu: despre statutul de poet și publicist în România

Licențiată în filologie și comunicare, Tatiana Ernuțeanu a intersectat conceptul creativ cu scrisul, la scurt timp după finalizarea studiilor, ...

Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...