loader
Foto

Legea dării în plată şi ameninţările Zika şi AH1N1 în „Prim-plan”

Jurnalista TVR Alina Stancu a aflat în ce condiţii vom mai accesa creditele imobiliare, dar şi ce măsuri putem lua să ne protejăm de infectarea cu cele două virusuri, în ediţia de joi a emisiunii, transmisă în direct, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Mult discutata lege a dării în plată va afecta, conform opiniei bancherilor şi a dezvoltatorilor imobiliari, acordarea de credite şi întreaga piaţă imobiliară. Jurnalista Alina Stancu ne aşteaptă la ediţia de joi, 4 februarie, a emisiunii Prim-plan, pentru o analiză obiectivă a acestui proiect legislativ. În aceeaşi ediţie, moderatoarea pune în discuţie problema virusului Zika şi a virusului AH1N1, ce au alertat întreaga omenire. Emisiunea se difuzează în direct, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.

În ce fel va influenţa legea dării în plată produsele bancare şi preţul locuinţelor? Pe de o parte, românilor le-ar fi greu să facă rost de avansul estimat la aproximativ 35%, ce ar putea fi cerut de bănci. Pe de altă parte, pentru dezvoltatorii imobiliari, acest scenariu ar însemna o scădere a pieţei imobiliare şi a construcţiei de locuinţe, ceea ce ar duce la paralizarea afacerilor. Jurnalistul economic Radu Soviani şi Daniel Zamfir, iniţiatorul legii, vin în studioul Prim-plan, pentru o dezbatere asupra acestui subiect controversat.

În partea a doua a emisiunii, Alina Stancu abordează un alt subiect, devenit tot mai prezent în jurnalele de ştiri: virusurile Zika şi AH1N1. Dr. Cassandra Butu, coordonator de proiect în cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este partenera de discuţie a jurnalistei TVR. De asemenea, şi telespectatorii pot adresa propriile întrebări pentru invitaţii emisiunii Prim-plan din această seară, pe pagina de Facebook a Ştirilor TVR.

De luni până joi, după Telejurnal, telespectatorii TVR 1 sunt invitaţi la un program de dezbateri şi analize privind principalele subiecte ale zilei. Mihai Rădulescu este moderatorul dezbaterii de luni, Claudiu Lucaci aduce invitaţi relevanţi la Prim-plan marţi, Mădălina Puşcalău Dobrovolschi este la cârma dezbaterilor de miercuri, iar joi, Alina Stancu încheie seria emisiunilor Prim-plan a săptămânii.

 
Andrei Ionescu: “Se pare că, în faţa lui Dumnezeu unica bogăţie pe care o poţi trece dincolo sunt faptele noastre bune!”

Andrei Ionescu, soţul regretatei actriţe Ileana Stana-Ionescu, s-a alăturat campaniei umanitare TVR “Împreună facem bine!”. În vârstă de 97 de ...

Muzeul Apei

Muzeul Apei "Leonida Truță" din Cluj-Napoca

publicat: Joi, 26 Septembrie 2024

”Acest așezământ are menirea de a-ți reaminti ție, trecătorule, că de la o zi la alta apa este tot mai puțină și noi tot mai  mulți. Drept aceea, ...

Regizorul Silviu Purcărete, omagiat la Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova

În cadrul „Săptămânii Purcărete”, iubitorii de cultură se pot delecta cu cinci dintre spectacolele apreciate ale marelui regizor, precum și cu ...