loader
Foto

Lecţie despre istoria Ucrainei, în emisiunea „Omul şi timpul”, TVR1 |VIDEO

Ca să înţelegem ce se întâmplă în Ucraina, trebuie să îi cunoaştem istoria. Realizatorul şi moderatorul Rafael Udrişte şi invitatul său, istoricul Florian Banu, au făcut o incursiune prin istoria ţării vecine duminică, 6 martie, ora 19.00, la TVR 1.

 

Ucraina există ca stat suveran şi independent de 31 de ani, declarându-şi independenţa în 1991, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice.

Cum a apărut „problema ucraineană” în secolul XX şi cum s-a ajuns la situaţia de azi din ţara vecină am aflat din dezbaterea pe care ne-a propus-o Rafael Udrişte la „Omul şi timpul”, duminică, 6 martie, la TVR 1.

​De la ora 19.00, în direct la TVR 1, alături de istoricul Florian Banu, invitatul ediţiei, am înțeles mai bine istoria Ucrainei, ţară în care Rusia a început războiul în urmă cu o săptămână.

(w882)

Au fost trecute în revistă repere importante din istoria Ucrainei şi a lumii: formarea Ucrainei la finalul Primului Război Mondial şi ciocnirea de interese cu România în problema unirii Basarabiei şi Bucovinei; trasarea „liniei Curzon” şi conflictele dintre Polonia şi Uniunea Sovietică; formarea „cordonului sanitar” antibolşevic, de la Marea Baltică, la M. Neagră şi Adriatica; implicaţiile pactului Ribentropp – Molotov – împingerea graniţei cu Polonia spre Vest; ocuparea Basarabiei şi a Nordului Bucovinei; înţelegerile între „Cei Trei Mari”, de la Teheran şi Ialta, care au conturat lumea postbelică; adoptarea cartei ONU în iunie 1945; construirea „centurii de securitate” de către URSS, după 1945, dar şi Acordul de la Helsinki al Conferinţei pentru securitate şi cooperare în Europa, elaborat pe 1 august 1975; crizele Războiului Rece.

Situaţii excepţionale, mai puţin cunoscute, din istoria recentă a ţării noastre şi a lumii, au fost dezvăluite în emisiunea-document a Televiziunii Române „Omul şi timpul”, ce poartă semnătura realizatorilor Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte.

Producţia ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade. Din 17 octombrie 2021, urmărim în fiecare săptămână episoadele unui nou sezon „Omul şi timpul” la TVR 1.

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...