loader
Foto

La Vorbește Corect!, vinerea, sărbătorim limba română și comunicarea

În noul sezon Vorbeşte corect!, ediţiile de vineri ale emisiunii ne vor aduce informaţii noi despre limbă şi comunicare. Invitaţi vor fi specialişti din toate domeniile: jurnalişti, medici, psihologi şi, bineînţeles, lingvişti.

 

Comunicăm între noi din ce în ce mai greu într-o lume agitată, în continuă transformare, ceea ce ne afectează uneori fără să ne dăm seama. Iar comunicare nu înseamnă numai cuvinte. Am uitat să dăm atenţie unor lucruri care par minore, dar care în realitate contează foarte mult. Iar faptul că ne folosim de cele mai noi tehnologii, care sunt de altfel foarte utile şi ne uşurează viaţa, ne-a îndepărtat unii de alţii, şi chiar de copiii noştri.

În fiecare vineri, de la ora 14.55, la TVR 1!

"Limba şi societatea" este tema ediţiei de vineri, 19 octombrie, a emisiunii Vorbește corect!.

Jurnalistul TVR Adelin Petrişor ne va povesti despre experienţa din timpul vizitei din 2012 în Coreea de Nord. "Coreea de Nord este cea mai închisă ţară din lume", spunea el la întoarcerea din vizita pe care a făcut-o în 2012 în această ţară.

 

"Nu vă opriţi din scris!"

Este îndemnul reputatului neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea (foto), care ne va explica, în ediţia din 26 octombrie a emisiunii Vorbeşte corect!, despre importanţa şi beneficiile scrisului de mână.

(w882) Neurochiru

 
Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

O nouă ediție ”Investiți în România!” dedicată patrimoniului național vă așteaptă pe TVR Internațional, marți, 24 septembrie, de la ora 21:00.

Panteonul, gloria Romei

Panteonul, gloria Romei

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

Cel mai complex și bine păstrat monument din Roma, primul de felul său al Antichității, este uimitorul Panteon. Spațiul original, vast și ...

Limba română, credința și tradițiile românești prețuite peste ocean (I)

Un grup de români din Connecticut, hotărâți să mențină vie cultura și tradițiile românești peste ocean, au înființat organizatia non-profit ...