loader
Foto

Atracţiile cartierului chinezesc, în seria documentară „New York”

Sâmbătă, 10 februarie, de la ora 12.00, telespectatorii TVR 2 sunt invitaţi să străbată la pas o nouă destinaţie: Cartierul chinezesc.

 

După cunoscute atracții turistice, zgârie-nori, muzee, biserici sau centre culturale, episodul cu numărul șapte al seriei documentare "New York", semnată de realizatoarea Sanda Vişan, ne poartă spre o pată de culoare a metropolei, renumitul cartier chinezesc.

Este frumoasă perspectiva aeriană a Manhattanului, de pe platforma zgârâie-norilor, dar dacă vrei să simţi cu adevărat atmosfera unui cartier, trebuie neapărat să-l străbaţi la pas. Iar în cartierul chinezesc nici nu prea ai avea de pe ce zgârâie-nori să priveşti şi, oricum, spectacolul negustorilor care vând celebrele raţe rumenite, jaduri, plante exotice, bijuterii, haine ieftine, sau ţesături scumpe este mai colorat.

Dar tonetele încărcate cu bijuterii şi alte atracţii, ale chinezilor, evadează din cartierul lor spre inima Manhattanului, ajungând de sărbători chiar în curtea Bisericii Saint Bartholomew, de care este legată una din cele mai mari lupte din justiţia statului New York.

În fiecare sfârșit de săptămână, „New York”, noua serie documentară semnată de Sanda Vişan, le propune telespectatorilor TVR 2 descoperirea la pas a metropolei americane. De 400 de ani, orașul de pe coasta de est a Statelor Unite este locul de întâlnire a tuturor raselor şi culturilor. Iar caracterul său cosmopolit se face simţit şi în fibra urbanistică a New Yorkului, care reprezintă unul din cele mai interesante modele de investiţie a inteligenţei unei comunităţi, în spaţiul său de locuire.

De-a lungul celor zece episoade ale seriei vom cunoaşte inima New Yorkului, care este Manhattan, prin locurile sale iconice, dar şi prin cele mai ascunse, dar la fel de fermecătoare.

 
“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 transmite miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată situației din județele Galaţi şi ...

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

Primele dovezi că omul se împodobea, vin de acum zeci de mii de ani, pe când bijuteriile erau șiraguri de scoici, de dinți de animale, ...

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

Investiţiile în patrimoniu atrag turiştii

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

O nouă ediție ”Investiți în România!” dedicată patrimoniului național vă așteaptă pe TVR Internațional, marți, 24 septembrie, de la ora 21:00.