loader
Foto

Jurnalistele TVR, femei de succes în "Top 100 Capital"

Monica Ghiurco a fost desemnată câştigătoare a categoriei "Mass-Media", iar Irina Păcurariu a fost nominalizată la aceeaşi categorie.

 

„Gala Capital Top 100 Femei de Succes”,așa cum se dezvăluie încă din titlu, este dedicată recunoașterii performanțelor de top ale celor mai importante femei din România. Televiziunea Română are două jurnaliste în paginile „Top 100 Femei de Succes”: Monica Ghiurco, câştigătoarea categoriei "Mass-Media" şi Irina Păcurariu, nominalizată la aceeaşi categorie.

Fie că vorbim despre femei care au pus bazele unei afaceri, conducătoare de companii, manageri de instituții publice, personalități ale vieții artistice, sportive și culturale, toate personalităţile nominalizate la „Gala Capital Top 100 Femei de Succes” schimbă România în bine, iar meritele lor trebuie cunoscute și recunoscute.

Redacția Capital a selectat 10 categorii: Administrație publică, Învățământ și Cercetare, Sport, Afaceri, Management, Marketing, Medicină, Mass-Media, Societate Civilă și Spectacol.

(w882)

Pentru fiecare dintre acestea au fost desemnate trei femei ale căror acțiuni și proiecte au avut un impact pozitiv asupra departamentelor și companiilor pe care le reprezintă, dar și a societății în general.

Televiziunea Română are două jurnaliste în „Top 100 Femei de Succes”. Câştigătoare a categoriei „Mass Media” a fost desemnată Monica Ghiurco, jurnalist TVR, cu un premiu pentru dezvoltarea proiectului „Moștenirea clandestină”. Monica Ghiurco este unul dintre jurnaliștii-emblemă ai Televiziunii Române, cu o carieră ireproșabilă și un exemplu de profesionalism.

„Mă bucură şi mă onorează recunoaşterea venită din partea Revistei Capital care m-a inclus în Top 100 femei de succes din România, ediția 2022.Nominalizarea mea şi în final premiul dobândit sunt dovada că, indiferent cât de inoportune sau de incomode ar putea fi în anumite momente, proiectele curajoase sunt cele câştigătoare, sunt cele care rămân în conştiinţa publicului. Nu am căutat şi nu voi căuta niciodată succesul facil. Cred în lucrurile durabile, care presupun sacrificii, pasiune şi multă ambiţie. Datorez mare parte din această reuşită Televiziunii Publice şi oamenilor săi. Şi mă simt datoare să-l fructific pe mai departe, alături de cei cu care lucrez în TVR, în beneficiul exclusiv al publicului, care are nevoie mai mult ca oricând de jurnalism onest, de perseverenţă în a căuta adevăruri ascunse, fără patimă şi cu maximă luciditate.

Succesul confirmat prin acest premiu îl împart cu cei care au crezut în mine şi le mulţumesc tuturor pentru încredere. Acest premiu e totodată un început. Al unui succes viitor”, spune Monica Ghiurco.

La aceeaşi categorie, a fost nominalizată şi jurnalista Irina Păcurariu, realizatoare a emisiunii „Reţeaua de Idoli”, de la TVR 2, despre care Revista Capital spune că „are o înclinare aparte spre subiectele care merită aruncate şi susţinute în spaţiul public”.

(w882)

“Conceptul de succes este unul foarte vag şi destul de greu de contorizat sau identificat în anumite situaţii. Fără mare filosofie, „să ai succes” e relativ, şi singura mea certitudine e că dacă alergi doar dupa succes, n-o să-l obţii niciodată. Multumesc Revistei Capital că ne-a adus împreună, 100 de femei care vor sa lase ceva bun în urma”, spune Irina Păcurariu.

Credit FOTO: Răzvan Vălcăneanţu/Capital

 
Ilinca Nazarie, jurnalist TVR: Cel mai dureros e când oamenii te trag de mână și spun „Haideți să vă arătăm.... că nu mai avem nimic!”

O rupere de nori fără precedent aducea, în noaptea dintre 13 și 14 septembrie, urgia în satele din județele Galați și Vaslui. După ce au căzut ...

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

Toamnă bogată pentru Iuliana Tudor, la TVR

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Vedeta pregătește o gală aniversară pentru a sărbători 25 de ani de televiziune, pentru perioada sărbătorilor. Mari spectacole de folclor, ...

Medici care schimbă lumea

Medici care schimbă lumea

publicat: Sâmbătă, 21 Septembrie 2024

Lucrările științifice realizate de acad.prof.dr. Anca Ligia Grosu au deschis drumuri pentru radioterapii personalizate, de mare precizie, care ...