PROMO
Marţi, 18 martie, de la ora 21.10, într-o nouă ediţie a emisiunii „ Om cu carte”.
UPDATE: Ediția este disponibilă online pe TVR+
Jurnalistul Ion Cristoiu a pregătit în această săptămână o nouă lucrare publicistică pe care o va prezenta în direct, discutând cu autorul acesteia. Este vorba de volumul „Enciclopedia propagandei româneşti” semnată de Călin Hentea.
Aşadar, marţi seară, în transmisiune directă, telespectatorii TVR 2 vor putea afla parte dintre informaţiile cuprinse în lucrare despre istoria propagandei, conceptele, evenimentele, instituţiile şi personalităţile care au luat parte de-a lungul timpului la propaganda românească. Discuţia lui Ion Cristoiu cu autorul Călin Hentea va reliefa cele mai incitante şi aspecte cuprinse în volum.
De altfel, în cuvântul introductiv al lucrării, autorul declară că: „Deşi majoritatea românilor nu ar fi de acord cu această idee, cred că propaganda nu este neapărat un lucru rău, demonic, nefast sau ticălos. Resentimentele anti-propagandistice ale românilor sunt însă justificate de excesele unei jumătăţi de secol de regimuri dictatoriale. (…) Mai puţini sunt cei care ştiu că propaganda generaţiei paşoptiste în Occident, de la mijlocul secolului trecut, pentru Unirea Principatelor, a fost benefică şi indispensabilă formării statului român, tot aşa cum la fel de necesară a fost şi propaganda instituţională pentru intrarea României în NATO, din a doua jumătate a anilor ‘90.”
Din 10 martie, jurnalistul Ion Cristoiu o aduce la TVR 2 în fiecare marţi, de la ora 21.10, emisiunea „Om cu carte”. Este un program realizat sub semnul gazetăriei culturale, cu argumente convingătoare pentru a cumpăra şi, evident, pentru a citi o carte.
***
Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.
Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!