loader
Foto

Galerie foto

Între propagandă şi infern, în închisorile din China: Marius Balo, la „Omul și timpul” | VIDEO

PROMO

Realizatorul Rafael Udrişte i-a invitat pe telespectatorii TVR Cultural la „Omul şi timpul”, duminică, 26 noiembrie, într-o ediţie în care se va vorbi despre realitatea condiţiilor din penitenciarele chineze. O discuţie sinceră şi tulburătoare cu un român care a cunoscut iadul concentraţionar de la Shanghai, teologul Marius Balo.

 

Universul concentraţionar chinez este un cosmar de neimaginat, temeinic ascuns în spatele unor ziduri bine păzite. Mărturiile celor care au trecut prin infernul închisorilor chineze nu sunt multe, dar atâtea câte există ne permit să vedem dincolo de propagandă. China are un sistem judiciar profund corupt. Statul chinez nu respectă drepturile omului, atât de clamate de lumea liberă, dar nici nu este sancţionat pentru asta. Pentru că, din nefericire, dictatul economic ne guvernează pe toţi.

Rafael Udrişte i-a invitat pe telespectatori duminică, 26 noiembrie, de la ora 17:00, la „Omul şi timpul” pentru  o discuţie sinceră şi tulburătoare cu un român care a cunoscut iadul concentraţionar de la Shanghai, Marius Balo, profesor clujean, absolvent de teologie, care a petrecut opt ani de coşmar în penitenciarele din China.

(w882)

La începutul anului 2023, televiziunea franceză prezenta un reportaj despre închisorile din China, descrise ca un veritabil model scandinav. Dincolo de propagandă, universul concentraţionar chinez este un coşmar de neimaginat, temeinic ascuns în spatele unor ziduri bine păzite. Mărturiile celor care au trecut prin infernul închisorilor chineze ne permit să vedem dincolo de discursul frumos împachetat.

Prizonierii locuiesc în celule înguste, fără ferestre, iar lumina nu se stinge niciodată. Nu părăsesc niciodată celula, nu au dreptul la vizite sau la pachete de acasă. O dată pe săptămână, un medic face turul închisorii, dar nu are voie să comunice direct cu detinuţii, ci doar prin vizeta de la uşă. Oricât de mare ar fi vina unui om, nimic nu îi dă dreptul unui stat să îi anihileze condiţia umană. Marius Balo, invitatul emisiunii „Omul şi timpul”, de duminică, 26 noiembrie, de la ora 17:00, a cunoscut nemijlocit această lume de coşmar a Chinei profunde.

(w882)

Stabilit în China din 2010, Marius Balo a fost angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie și Educație XinDongFang din Beijing. Din 2013, el a fost profesor la Renmin University din capitala chineză. În martie 2014, Marius Balo a fost arestat în China pentru o presupusă fraudă financiară. La sfârșitul lunii martie a acestui an, s-a împlinit un an de când Marius Balo a fost eliberat din penitenciarul din Shanghai, pe 28 martie 2023. În semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu, Marius Balo a a făcut un pelerinaj în primavara acesta, parcurgând pe jos exact 2.922 de kilometri, numărul zilelor pe care le-a petrecut după gratii. La începutul acestei luni, Balo a publicat un jurnal al perioadei petrecute în detenție.

Păturica roz. Întemniţat în China comunistă” vorbește despre viața de coșmar din pușcăriile chineze, dar şi despre faptul profund imoral că aceste penitenciare funcționează ca o corporaţie care nu are angajați, ci sclavi. „20 % sunt dormitoare, 80% sunt fabrici”, spune Marius Balo în jurnalul său.

(w882)

„Despre toate acestea, dar şi despre cazul Alinei Apostol, românca arestată în China încă din 2017, vom vorbi cu teologul Marius Balo. Rămâneți cu noi, începe Omul şi Timpul”, duminică, 26 noiembrie, de la ora 17:00”, i-a îndemnat  Rafael Udriște pe telespectatori.

***Urmăriți ediția mai jos:

 

 

Despre emisiunea "Omul şi timpul"

În fiecare duminică, de la ora 17:00, emisiunea-document „Omul şi timpul”, o producție semnată de Ruxandra Ţuchel şi Rafael Udrişte, ne introduce în intrigile demne de filme hollywoodiene ale politicii româneşti, interne şi internaţionale, din perioada interbelică şi anii comunismului, dar şi imediat după încheierea acestei perioade.

 
„COPIII ANILOR '80”, o nouă filă a seriei documentare „Deceniul ascuns”

În al cincilea episod al seriei documentare „Deceniul ascuns”, difuzat sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 17:00, la TVR Cultural, Alexandru ...

Iulian Angheluță – „Omul care schimbă viteza luminii”

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 15 noiembrie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

Luciana Luduşan – „O ambasadoare a tradiţiilor româneşti”

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 15 noiembrie, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...