PROMO
„Tema zilei”, una dintre cele mai apreciate emisiuni ale TVR INFO, poate fi văzută, din această primăvară, în fiecare seară de vineri, timp de două ore, avându-le ca moderatoare, alternativ, pe Roxana Zamfirescu şi Ramona Avramescu.
Transformată, iniţial, din rubrică a „Telejurnalului” în emisiune de sine stătătoare, „Tema zilei” este o constantă în grila de programe a postului de ştiri al Televiziunii Române. Moderat, de-a lungul vremii, de mai mulţi jurnalişti ai Ştirilor TVR, programul extrage cele mai importante evenimente din actualitate şi le prezintă telespectatorilor, detaliat şi beneficiind de informaţiile aduse de invitaţii fiecărei ediţii. Difuzată, din această primăvară, în fiecare vineri seară, de la ora 21.00, „Tema zilei” creşte ca durată, Ramona Avramescu şi Roxana Zamfirescu având la dispoziţie două ore pentru a dezbate, alături de invitaţii lor, subiectele care au ţinut titlurile săptămânii.
„Emisiunea are două ore, așa încât putem să abordăm și subiecte mai serioase, dar și ceva mai relaxate, care poate nu își găsesc neapărat spațiul adecvat în cursul săptămânii, sub presiunea evenimentelor de zi cu zi. Sunetm, totuși, un canal de știri, așa încât vom acorda prioritatea evenimentelor la zi și le vom analiza impactul. Vom avea, însă, și posibilitatea să facem evaluarea unui eveniment pe toată desfășurarea sa și să îl analizăm mai la rece, în cazul în care evenimentul respectiv evoluează pe mai multe zile din săptămâna respectivă. Pe de altă parte, există anumite subiecte, poate mai de detaliu, care pot fi dezbătute mai liniștit către sfârșitul săptămânii. Nu în ultimul rând, ne propunem să aducem în fața telespectatorilor interviuri cu personalități mai mult sau mai puțin cunoscute, dar ale căror puncte de vedere, povești, experiențe, merită atenție”, explică Roxana Zamfirescu, una dintre cele două jurnaliste TVR care moderează, alternativ, „Tema zilei”.
„Pentru că e o emisiune de final de săptămână, inevitabil te duce spre sinteză, chiar dacă rămâne un format axat pe actualitate. Deci, încercăm să invităm oameni care pot trage concluzii pentru evenimentele pe care le-am disecat de luni până joi la Prim plan. Și în funcție de ele, invitații pot fi politicieni, analiști, dar și oameni de cultură, activiști civici, profesori, antreprenori, dacă ajungem la concluzia că ei ar putea pune într-o perspectivă alternativă întâmplările săptămânii”, completează Ramona Avramescu, moderatoare a „Temei zilei”, la rândul ei.
În ceea ce priveşte structura emisiunii, jurnalista precizează: „Rămâne important segmentul de dezbatere, dar pentru că emisiunea are două ore, vom încerca să introducem și să privilegiem interviul. Sunt multe subiecte care, în adrenalina care apare în jurul evenimentului principal al unei zile, rămân în plan secund sau chiar trec neobservate. Și e mare păcat, pentru că ele nu sunt mai puțin importante, dar pur și simplu nu au mai avut loc pe agenda săptămânii. Cred că vineri seara e un moment foarte potrivit să le recuperăm, în primul rând prin interviuri cu actorii principali.”
„Tema zilei va continua, în bună măsură, formatul anterior, dar sperăm ca, prin modalitatea de abordare, să sporim dinamismul și atractivitatea emisiunii”, mai punctează şi Roxana Zamfirescu. La rândul său, moderatoarea e încrezătoare în formatul emisiunii şi abordarea transparentă a temelor puse în discuţie: „Tema zilei se diferențiază, sperăm noi, prin calitatea interlocutorilor, varietatea subiectelor și onestitatea abordării”, spune ea.
De altfel, ca şi până acum, echipa este deschisă dialogului cu telespectatorii, de la care aşteaptă în continuare impresii şi sugestii, inclusiv în privinţa subiectelor. Din experienţa de până acum, Ramona Avramescu are un „top” al preferinţelor publicului: „Primesc feedback de la telespectatori de fiecare dată când am invitați miniștri sau primari, oameni cu responsabilitate administrativă. Îmi trimit întrebări, sugestii de subiecte de discuție, îmi scriu pe Facebook, pe mail. Cred că, din punctul acesta de vedere, primarul general al Capitalei, cu care am făcut câteva interviuri, e campion la întrebări de la public”, ne dezvăluie jurnalista.
Dacă nu aş fi făcut televiziune...
Jurnaliste apreciate şi cu experienţă ale Televiziunii Române, cele două moderatoare ale „Temei zilei” au făcut un exerciţiu de imaginaţie. Spre ce s-ar fi îndreptat dacă televiziunea nu ar fi fost o opţiune pentru ele?
Dotată cu o adorabilă graseiere naturală, Roxana Zamfirescu ar fi avut, cu siguranţă, succes în cariera alternativă pe care o avea în vedere: „Dacă nu aș fi făcut televiziune sau jurnalism, probabil ca aș fi devenit profesoară de franceză. A fost a doua mea opțiune, dar, cum am reușit să intru la Facultatea de Jurnalism, limba franceză a rămas la stadiul de instrument extrem de necesar, hobby chiar. Limba franceză a jucat și joacă un rol extrem de important în viața mea, personală și profesională. Are un farmec și o subtilitate care poate sunt mai greu de savurat, din cauza omniprezenței englezei, dar chiar merită să fie cunoscută...”, mărturiseşte ea.
Dornică să fie mereu la curent cu tot ce se întâmplă, ancorată în realitate şi pasionată să împărtăşească şi altora tot ce descoperă, Ramona Avramescu ar fi optat pentru un domeniu conex: „Îmi e greu să îmi imaginez, după 23 de ani de televiziune, că aș putea face altceva. Chiar dacă la început îmi dădusem un termen de doi ani, să văd dacă îmi place. Cu siguranță, aș fi făcut tot jurnalism, poate presă scrisă. Scriu și acum de câte ori am ocazia reportaje sau analize, pe Facebook sau pe site, când mi se pare că un eveniment de la care am transmis are nevoie de mai mult decât cele câteva minute din Telejurnal. Nu pot să mă desprind de actualitate și de reflexul de a o povesti publicului nici când sunt în vacanță, deci, într-un fel sau altul, aș face tot jurnalism de știri”, admite jurnalista TVR.
Dar, pentru că televiziunea le-a ales, ne bucurăm, ca telespectatori, de analizele lor obiective, de întrebările ingenioase adresate interlocutorilor, de prezenţa de spirit, abilităţile de abune mediatoare şi francheţea concluziilor pe care le exprimă la finalul fiecărei ediţii moderate. Ramona Avramescu şi Roxana Zamfirescu prezintă „Tema zilei” la TVR INFO, în fiecare vineri, de la ora 21.00.