loader
Foto

În culisele unei serii celebre: Cum a jucat Florin Piersic în rolul „Mărgelatu”

Celebra serie „Mărgelatu” revine la TVR 2 începând de duminică, 19 ianuarie. La Duminica Filmului Românesc vor fi difuzate de la ora 13:00 "Drumul oaselor", iar de la ora 20:10, "Trandafirul galben".

 

Seria ''Mărgelatu'' cuprinde şase filme istorice de aventuri, apărute în perioada 1980-1987, regizate de Doru Năstase, Gheorghe Vitanidis şi Mircea Moldovan, iar rolul titular este interpretat de actorul Florin Piersic.

Despre producţie, criticul Ion Țuțui a remarcat colaborarea unei echipe experimentate în filmele cu haiduci (scenaristul Eugen Barbu, actorii Florin Piersic, Marga Barbu și Ion Besoiu) cu un regizor specializat în filme istorice (Doru Năstase)şi spunea că este „un ciclu care îl va face pe Mărgelatu nemuritor”.

(w882)

Primul film al seriei, difuzat duminică, 19 ianuarie, de la ora 13:00, este "Drumul oaselor" (1980), producţie care se află pe locul 15 în topul celor mai vizionate film românești din toate timpurile după cum atestă un comunicat din 2006 al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Subiectul este concentrat asupra unui grup de boieri din organizaţia "Frăţia" care intră în posesia unei comori rămase de la Tudor Vladimirescu, ascunsă de un bătrân boier patriot sub albia unui râu. Ei străbat un teren secetos din Ţara Loviştei, numit "Drumul oaselor", pentru a scoate din ţară comoara şi a o vinde, iar cu banii obţinuţi să cumpere arme pentru înfăptuirea unei revoluţii. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Florin Piersic, Marga Barbu, Ion Marinescu, Iurie Darie și Ernest Maftei.

(w882)

De la ora 20:10, cel de-al doilea film al seriei, "Trandafirul galben" (1982) continuă povestea. "Trandafirul galben" este numele conspirativ al lui Mărgelatu, sub care ajută organizaţia "Frăţia" în pregătirea forţelor revoluţionare de la 1848. Filmul este axat pe transportul de la Viena în Ţara Românească a armelor cumpărate cu banii obţinuţi pe odoarele lăsate de domnul Tudor Vladimirescu în grija boierului Stroe Grădişteanu. Cu ajutorul acelor arme, "Frăţia" vrea să declanşeze o revoluţie.

Curiozităţi de la filmări:

  • Pistolul cu mai multe țevi al lui Mărgelatu a fost găsit de regizorul Doru Năstase la o expoziție de obiecte de epocă românești. S-au realizat multe demersuri pentru a-l procura, iar arma a fost încredințată Studiourilor Buftea pentru a fi folosit la filmări, iar apoi a fost returnată.
  • Mâncatul semințelor de floarea soarelui de către Mărgelatu este o caracteristică atribuită personajului de însuși Florin Piersic. Actorul a primit de la niște copii semințe de floarea soarelui și a fost văzut de regizor pe când arunca de la distanță semințe în gură. Regizorul i-a sugerat să tragă o dublă.
  • Inițial, Florin Piersic trebuia să-l interpreteze în film pe boierul Pană Grădișteanu. El a slăbit și și-a lăsat barbă și mustață pentru acest rol, schimbându-și atât de mult înfățișarea astfel încât atunci când scenaristul Eugen Barbu l-a văzut i-a încredințat rolul Mărgelatu.
  • În scena de la începutul filmului, personajul care apare călare în galop, stârnind praful în urma sa, nu este Florin Piersic, ci actorul Adrian Ștefănescu, care a interpretat în film rolul lui Sfranciog. După cum susține acesta din urmă, Piersic nu a putut ajunge în acea zi la filmări în Munții Măcinului, iar scena a fost filmată cu Adrian Ștefănescu.
  • (w882)
 
O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Eugen Moritz este artist vizual, prof. univ. dr. la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Departamentul de Fotografie, Video și ...

Ediție specială FILIT Chișinău

Ediție specială FILIT Chișinău

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, organizat de Fundația KA-TET, va reuni numeroși prozatori, poeți, traducători, editori, ...

Contribuţiile cercetării şi tehnologiilor în sănătate

Prof. dr. Theo Trandafirescu, specializat în medicină internă, pneumologie și terapie intensivă, face parte din Asociația Medicilor Români din ...