loader
Foto

„În casele unde ajungem noi, Crăciunul e sărbătoarea din inimă.” Ediţie specială „Izolaţi în România”, în Ajun, la TVR 1

PROMO

O dată în plus, Dite Dinesz şi echipa sa urcă pe cărări de munte, alături de voluntari, cu daruri pentru cei din cătunele rupte de lume. „Izolaţi în România” se vede marţi, 24 decembrie, de la ora 19.30, la TVR 1.

 

Realizatoarea TVR Dite Dinesz nu îi lasă singuri nici anul acesta pe cei care îşi petrec Crăciunul doar ei cu Dumnezeu... De la 19.30, tot pe 24 decembrie, le suntem alături într-o ediţie specială „Izolaţi în România”, la TVR 1. Recunoscătoare pentru tot şi cu inima plină de bucuria de a fi putut dărui, Dite Dinesz mărturiseşte: „Un an întreg am urcat poteci. Întotdeauna aveam daruri pentru cei pe care îi întâlneam. Erau daruri de la telespectatorii care astfel au ales să urce munţi. Binele lăsat pe poteci se vede până la cer.”

(w882) Izolati in

(w882) Izolati in

Mai mult, impresionaţi de poveştile celor care, pierduţi printre cărări de munte, îşi trăiesc viaţa cu demnitate, simplu, fără să ceară vreodată ceva, dar bucuroşi întotdeauna de oaspeţi, mulţi români au luat exemplul inimoasei echipe TVR şi au pornit în căutarea lor.

„Pe poteci au urcat şi medici, să consulte. Şi voluntari, să ajute cu lemne. De Crăciun vezi un întreg, cu voluntari. Nu sunt toţi. Pe unii i-am întâlnit, de alţii doar am aflat. Prima dată am urcat de Crăciun cu daruri în 2017. De atunci, în fiecare an, sunt voluntari cu daruri la casele la care noi am ajuns. Nu avem cum să le ştim pe toate ori să ajungem peste tot. Poate nu am schimbat vieţi. Dar măcar am dat vestea că nu sunt uitaţi de oameni şi am umplut masa de sărbătoare. E minunat să ştii că pe urmele Izolaţi în România mai e cineva, cu bine!”, mai spune, cu emoţie, Dite Dinesz.

(w882) Izolati in

Pe 24 decembrie, învăţăm din nou lecţia smereniei şi trăim bucuria Crăciunului cu pace. Realizatoarea TVR ştie unde să-l afle: „În casele unde ajungem noi, Crăciunul e sărbătoarea din inimă. Nu masa e bogată, ci inima, atentă la semnele unei zile pline de sens.” Vedem „Izolaţi în România” marţi, de la ora 19.30, la TVR 1.

(w882) Izolati in

Imagine Marius Danci şi Rafael Vasilcin

Montaj Constantin Buţă

Realizator Dite Dinesz

 
Vinerea Patimilor  Domnului Iisus Hristos, zi de post negru si rugăciune

Vinerea Mare ne amintește de Patimile Mântuitorului pentru păcatele omenirii, de răstignirea pe Cruce care nu era practicată de evrei, ci de ...

Remix junior: Nicolae Covaci și PHOENIX: trecut, prezent, viitor

Ediție specială  Remix Junior : Ultimul interviu Remix cu Nicolae Covaci / Phoenix merge mai departe: ...

Pătrundem „Secretele istoriei” şi îl cunoaştem pe „Rafael Sanzio, copilul-minune al Renaşterii”

Om, artist, semizeu. Urmărim la TVR Cultural sâmbătă, pe 26 aprilie, de la ora 20.00, un documentar ce înfăţişează personalitatea, parcursul şi ...